Erori la depunerea declaratiei unice D112


Întrebare 1: Cum se declara personalul din aviatie si artistii in D112?

Răspuns: Conform Nomenclator 7 – Indicativ conditii speciale (pt.conditii de munca speciale), in
sectiunea B.2./asigurat :

  • pentru personalul din aviatie se alege indicativ conditii speciale =5
  • pentru personalul cu activitate artistica se alege indicativ conditii speciale =7

Valoare Explicatie
0 Rest
1 art.30 alin.(1) lit.a) din L263/2010
2 art.30 alin.(1) lit.b) din L263/2010 zona I radiatii
3 art.30 alin.(1) lit.b) din L263/2010 zona II radiatii
4 art.30 alin.(1) lit.c) din L263/2010 (militari )
5 art.30 alin.(1) lit.d) din L263/2010 (aviatie- anexa nr. 1)
6 art.30 alin.(1) lit.e) din L263/2010 (anexa nr .2 si 3 )
7 art.30 alin.(1) lit.f )din L263/2010 (activitatea artistică -anexa nr. 4)

Întrebare 2: Se mai depune si declaratia 100, care continea aceasta raportare sau este si ea inlocuita de D112?

Răspuns. Declaratia 112 nu inlocuieste declaratia 100. Impozitul pe veniturile din salarii se
raporteaza in D112 incepand cu raportarea pe ianuarie 2011.

Intrebare 3: Depunerea declaratiei D112 elimina depunerea declaratiilor separate pentru CASMB, CNPAS, ANOFM ?

Răspuns: Da, D112 contine si raportarile individuale,pe fiecare asigurat , care erau depuse
anterior de fiecare angajator la CASMB, CNPAS, ANOFM

Intrebare 4: Ca asociatie non-profit transmiteam pana acum declaratile 100 si 102 semestrial. Mai este valabil acest lucru si pentru D112 sau trebuie sa o depunem lunar?

Răspuns: Declaratiile catre CASMB, CNPAS, ANOFM se depuneau lunar. Si D112 se va depune lunar. Informatiile referitoare la impozitul pe venit din 100 si toate informatiile din 102 se vor regasi in Anexa1 -angajator a declaratiei D112.

Întrebare 5: În pagina de prezentare a noului formular 112, el este denumit: “În acest sens, supunem dezbaterii publice conţinutul Formularului 112 DECLARAŢIA PRIVIND OBLIGAŢIILE DE PLATĂ A CONTRIBUŢIILOR SOCIALE, IMPOZITULUI PE VENIT ŞI EVIDENŢA NOMINALĂ A PERSOANELOR ASIGURATE,” … … dar, în proiectul de Ordonanţă de modificare a codului fiscal, ca şi în anexele de pe portal, denumirea este: “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, deci lipseşte “impozitul pe venit”. Undeva trebuie corectat, vă rog să informaţi persoanele competente.

Răspuns: S-a modificat si in proiectul de Ordonanta.

Întrebare 6: SUNT PROGRAMATOR LA O FIRMA DIN SIGHETU MARMATIEI, AM PROGRAM DE SALARII FACUT DE MINE, AM STUDIAT PROGRAMUL DVOASTRA (FORMULARUL PDF INTELIGENT) AM REUSIT CU GREU SA GENEREZ FISIERUL XLM SI AM CONSTATAT CA NU APARE IN MOD EXPLICIT PROBABIL ESTE ATASAT (INCORPORAT) IN FISIERUL PDF.
AR FI DE FOARTE MARE AJUTOR MIE (SI NU NUMAI) DACA S-AR PUTEA FACE MACAR IN PRIMA FAZA SA APARA SI FISIERUL XML SEPARAT IN URMA GENERARII PENTRU CA AM PUTEA FACE COMPARARE INTRE ACEST FISIER SI FISIRUL GENERAT DE APLICATII PROPRII, USURANDU-NE MULT MUNCA

Răspuns : Fisierul xml se ataseaza automat doar la validarea cu succes a declaratiei.
In cazul in care la validare sunt constatate erori, in locul fisierului xml se va genera un fisier err in care sunt evidentiate erorile, in vederea corectarii.
Fisierele atasate formularului PDF sunt vizibile la apasarea “agrafei” din stanga jos, Daca nu vi se genereaza fisiere atasate la apasarea butonului de validare, descarcati fisierul PDF de pe site.
Verificaţi dacă aveţi erori de validare la nivel de asigurat.

Întrebare 7: VECHILE FISIERE ERAU DBF REZULTATE DIN APLICATIE SALARIALE , ACUM CU CE PROGRAM LE CONVERTESC IN FISIER XML ?

Răspuns: Nu avem posibilitatea sa va punem la dispozitie un soft care sa incarce datele din bazele proprii in structura xml a formularului D112.
Daca societatea are peste 50 – 60 de angajati, va trebui sa achizitionati de la o societate specializata un soft care sa va genereze fisierul xml din baza de date proprie.
Daca numarul de angajati este sub 60, puteti incarca de mana datele intr-un fisier PDF inteligent pe care sa il salvati de model si pe care sa il modificati in fiecare luna doar cu datele care se schimba periodic (numar de zile in luna, concedii etc.).
Este publicat pe site-ul ANAF si un document care va contine instructiunile de completare pentru fisierul PDF inteligent.

Intrebare 8: Daca depunem D112 pe suport electronic si hartie (inca nu avem certificat digital), pe hartie se listeaza toti asiguratii (sa zicem 700 de asigurati, deci 80-90 pagini) ? Sau pe format de hartie se duce doar Anexa 1 ( nu si anexa 1.1anexa 1.2) ?

Răspuns: Pentru depunerea declaratiei 112 la ghiseu, este necesar sa listati doar Anexa 1, nu este necesara listarea anexei 1.1 si anexei 1.2.

Întrebare 9: Deoarece …. SA are subunitati in subordine in toata tara, va rugam sa ne raspundeti la urmatoarele intrebari:

  • a. Aplicatia dvs va putea sa insumeze fisierele trimise de la fiecare judet ? (pentru a obtine un fisier unic la nivel de unitate)
  • b. Aplicatia dvs. stie sa lucreze si cu alte formate de fisier in afara de XML? (de exemplu dbf)
  • b.1. Daca nu, puteti sa ne furnizati instrumente de transformat dbf in XML ?
  • b.2. Daca nu, acceptati sa primiti 42 de pdf-uri sau xml-uri (cate unul din fiecare judet) ?
  • c. Va rugam sa ne oferiti o modalitate de centralizare a fisiereleor de la fiecare judet, pentru a obtine o declaratie centralizata pe unitate.
  • d. Impozitul pe venit salarii se va achita centralizat?(tinand cont ca el se va declara centralizat, conform D112)

Răspuns:

  • a. Declaratia unica se depune doar de sediul mama, pentru el si pui, deci va trebui sa depuneti o singura declaratie, nu cate una in fiecare judet. In functie de datele declarate, informatiile vor ajunge unde este necesar.
  • b. Nu avem posibilitatea sa va punem la dispozitie un soft care sa incarce datele din bazele proprii in structura xml a formularului D112. Daca societatea are peste 50 – 60 de angajati, va trebui sa achizitionati de la o societate specializata un soft care sa va genereze fisierul xml din baza de date proprie.
  • c. Nu va putem oferi solutii pentru centralizarea datelor proprii.
  • d. La aceasta intrebare veti primi raspuns ulterior, pe site-ul ANAF, la sectiunea “Intrebari frecvente declaratia 112″

Întrebare 10: Suntem o firma cu peste 250 de angajati, si introducerea tuturor cu noul program ne-ar lua f.mult timp.Pana acum preluam in programele utilizate pt. cas,cass si somaj, fisiere tip dbf obtinute din programele proprii de calcul al salariilor(respectand structura ceruta de programe), faceam validarea la sfarsit si trimeteam declaratiile la institutiile respective.Va intreb deci, cum preluam in acest acest nou program dintr-o structura de tip dbf datele referitoare la angajati pentru cas,cass,si somaj pt. ca odata preluate sa se contorizeze in totaluri pe societate si sa se poata face si validarea datelor.

Răspuns: Ne pare rau, dar societatile cu numar mare de angajati vor trebui sa faca un efort sa procure un soft care sa populeze fisierul xml in structura, cu validarile si corelatiile publicate pe site-ul ANAF.

Întrebari 11: De unde se poate cumpara un astfel de soft? In cazul in care generam prin mijloace proprii fisierul XML cu structura ceruta,de unde putem descarca(adresa site-ului) programul furnizat de MFP pentru verificarea acestui fisier si programul pt. generarea fisierului PDF cu atasarea automata a XML-ului(si numele acestor programe). In noua varianta a declaratiilor reunite ce se intampla cu copiile certificatelor medicale care ajungeau la Casele Judetene de Sanatate?

Răspuns: Toate specificatiile referitoare la declaratia unica le gasiti pe site-ul ANAF, la adresa http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/declunica/Declaratiaunica.htm. Nu avem informatii despre societatile specializate in soft pentru declaratia unica. Copiile certificatelor medicale se depun in continuare la casele judetene de sanatate.

Întrebare  12: Avand in vedere ca “Declaratia unica” a fost publicat in Monitorul Oficial, aceasta intra in vigoare cu 01.01.2011! Cum declar urmatoarele situatii:

  • Contract de munca mai mic de 2 ore, dar nu cu 1 ora! (Ex. 30 minute)
  • Daca “conform legii” nu va fi si “conform aplicatiei de preluare si validare”, ce fac sa se preia declaratia?

Răspuns: Declaratia unica 112 a fost facuta conform legislatiei, deci daca situatiile prezentate de dumneavoastra se incadreaza, nu veti gasi impedimente in completarea declaratiei.
Pentru contract de munca de 30 min/zi, si pana acum aveati aceaasi problema, deci nu il completati la sectiunea 21/22 zile in luna cate 30 min ci este situatia in care calculati cate zile sunt lucrate cu multiplu de ore in luna.(30min x 21 zile : 8(sau 6 sau 4) ore = nr. zile lucrate cu norma de 8, 6 sau 4 ore pe zi)
Validarile din formularul D112 sunt date de cei de la ANOFM, CNAS, CNPAS, conform legilor in vigoare, deci nu trebuie sa convingeti pe nimeni de la finante ca sunt neconcordante intre bazele de calcul “legale si pentru certificatul medical”.

Intrebare 13: Cum se declara persoanele in concediu de crestere copil ?

Raspuns : Pentru persoanele in concediu de crestere a copilului, aveti si acum variante pentru
diferite case:  poate fi neasigurat pentru concedii si indemnizatii si asigurat pentru somaj, sau invers

Intrebare 14: Cum se declara un asigurat cu doua contracte la acelasi angajator ?

Raspuns : Pentru un asigurat cu doua contracte la acelasi angajator, aveti la dispozitie
sectiunile B, C.

Întrebare 15: Completand D112 am observat ca nu se cere introducerea contributiilor pt. accidente si boli respectiv contributia datorata de angajator pt.sanatate.

Răspuns: In fisierul PDF exista sectiunea C3. Indemnizatii pentru accidente de munca si boli profesionale, pentru angajator, nu pentru fiecare angajat in parte.

Întrebare 16: Am incercat sa completez decl 112 dar la norma pe zi nu am gasit in cazul in care salariatul este anagajat cu 2 ore pe saptamana……exista si aceasta posibilitate ……nu este obligatoriu 2 ore pe zi. La apasarea butonului de validare nu se intampla nimic. Nu zice ca s-a validat sau ca sunt erori.

Răspuns: Daca nu functioneaza butonul de validare, descarcati utima versiune de pe site. Se pare ca aveti o versiune mai veche. Pentru contracte cu 2 ore pe saptamana, ar trebui sa completati declaratia asa cum o faceati pana acum pentru aceasta situatie.

Întrebare 17: Caseta Data plecării trebuie completată de angajator când salariatul intră în concediu de creştere a copilului până la 2 ani? La fel, Data angajare se completează la reluarea activităţii la angajator de către aceste persoane ?

Raspuns: Pentru persoanele care intra in concediu crestere copil se va completa data plecarii de la angajator (care corespunde cu ultima zi de activitate la angajator, aceasta urmand sa intre in concediu pentru crestere copil), iar data angajarii se completeaza in momentul reintoarcerii la lucru a persoanei la angajator. Aceasta persoana va fi raportata in perioada cat se afla in concediu ingrijire copil de Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale conform art. 2963 litera f) pct.2 din OUG117/2010 care la randul sau va completa atat data angajarii (data de la care persoana incepe concediul pentru crestere copil) si data plecarii (data cand aceasta persoana inceteaza acest concediu).

Întrebare 18: Persoanele aflate toată luna în concediu creştere copil figurează cu 0 în declaraţie ? Până acum la unele AJOFM-uri se cerea ca aceştia să figureze în declaraţia şomaj.

Raspuns : Persoanele aflate toată luna în concediu creştere copil apar în declaraţie ca si inainte, adica: Ore suspendate in luna = nr total ore lucratoare in luna Baza calcul somaj = 0

Întrebare 19: Referitor la Anexa 1.1, cap.B1, rd.8 – Total zile lucrate
Dacă un asigurat cu 1/2 normă pe un post cu norma de 8 ore a lucrat efectiv 4 zile cu câte 4 ore, introducem aici 2 zile (luate cu 8 ore) sau 4 zile (luate cu 4 ore)?

Raspuns : Corect este sa completati:
Tip contract = P4
Ore norma zilnica contract = 8
Ore lucrate efectiv in luna = 16
Total zile lucrate = 4
Pentru sistemul de asigurari de sanatate se va lua in calcul 4 zile.

Întrebare 20: Referitor la Nomenclator creanţe fiscale – Anexa 2 la HG 1397/2010 Cf. art. 6 (7) din OUG 158/2005 mai este în vigoare contribuţia pentru concedii şi indemnizatii suportată din FAAMBP pentru zilele de incapacitate temporară de muncă suportate din fond.

În anexa 1.2 din declaraţia 112, la rd.8 din secţiunea C.2. este enumerat acest tip de contribuţie.
Însă ea nu se regăseşte nici în OUG 117/2010, nici în nomenclatorul din Anexa 2 la HG
1397/2010. Unde o centralizăm?

Raspuns: Contribuţia pentru concedii şi indemnizatii suportată din FAAMBP este inca
valabila, iar in nomenclatorul din Anexa 2 ( HG 1397/2010 ) este cuprinsa in creanta de la
punctul 15. Atat in OUG 158/2005, cat si in normele de aplicare ale OUG117/2010(care se elaboreaza
acum)se face referire la acest aspect.


Intrebare 21: Angajatorul trebuie să reţină contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi pentru persoanele care realizează venituri profesionale (drept autor, convenţii civile)? Dacă reţinem, cum raportăm în declaraţia 112, în care creanţă fiscală ?

Raspuns: Contribuţia de asigurari sociale de sanatate se plateste la casele judetene de asigurari de sanatate de catre persoanele care realizează venituri profesionale (drept autor, convenţii civile), nu se raporteaza in aceasta declaratie.

Intrebare 22: In cazul veniturilor acordate in luni ulterioare inchiderii contractului de munca (diferente de venit pt perioada anterioara, alte drepturi, etc) se cere in programul de validare si timp lucrat – evident acesta nu exista – cum se raporteaaza? Ce se trece la timp lucrat?

Raspuns : Pentru sanatate nu este nevoie sa se completeze timp de lucru ci doar sa se adauge la suma primita de angajat in luna de raportare si suma din luna anterioara.Daca nu a lucrat in luna de raportare (are contract incheiat) il va raporta pe tip asigurat fara contract de munca.

Intrebare 23: Contractele civile sunt limitate ca suma de plata – exista prevedere legala in acest sens?

Raspuns : Este vorba de conventii civile sau drepturi de autor. Exista limita pentru sumele de plata conform OUG 94/2010 la 5 salarii medii brute. Contributia de sanatate pentru aceste tipuri de persoane nu se depune prin declaratia unica

Intrebare 24: In ce declaratie se raporteaza contributia pentru persoane cu handicap?

Raspuns : In Declaratia 100 . In OPANAF nr 73/2011 la poz. 24 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la Bugetul de Stat exista „Vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate”

Intrebare 25: In Declaratia 112 se fac corelatii cu declaratiile anterioare ?

Raspuns : Corelatiile cu declaratiile depuse anterior se vor face la casele de pensii , sanatate, somaj .

Eroare 01: încercarea de a accesa site-ul Internet al MFP fără a avea acest drept.

Manifestare: Mesaj la autentificare: “Access denied. (403)

Motiv: Certificatul dumneavoastra nu a fost înrolat pe site-ul Internet MFP
Rezolvare: Inrolaţi certificatul digital folosind procedura de inregistrare certificate, disponibila pe site-ul ANAF la secţiunea Declaratii electronice

Manifestare: Mesaj la autentificare: ” User unauthorized
Rezolvare:

  • Verificaţi că dispozitivul hardware (token-ul) pe care se află certificatul se află introdus în calculator;
  • Verificaţi că nu mai aveţi şi alte astfel de dispozitive introduse în calculator;
  • Verificaţi că aveţi pe token un certificat valid;
  • Verificaţi că pe token se află acelaşi certificat ca şi cel pe care l-aţi ales pentru autentificare, din fereastra prezentată de browser;
  • Dacă folosişi Mozzila Firefox asiguraţi-vă că aveţi instalate în browser driverele pentru a accesul la dispozitivul criptografic.

Verificaţi modul în care a fost înrolat certificatul dumneavoastra digital pe site-ul Internet MFP. În acest scop trimiteţi prin e-mail la Admin.Portal@mfinante.gov.ro solicitarea dumneavoastră împreună cu documentul de confirmare pe care l-aţi descărcat de la adresa http://static.anaf.mfinante.gov.ro/static/10/Anaf/formulare/confirmare.pdf, cu care v-aţi înregistrat pe site-ul MFP ANAF (fişierul in format PDF pe care l-aţi completat, semnat si trimis pentru verificare furnizorului de certificate, pe care l-aţi primit semnat de către furnizor).

Eroare 02: Nu este suportata pastrarea de cookie-uri

Manifestare: Mesaj: You have no cookie support – Please enable cookies in your browser.
Motiv Browser-ul dumneavoastră nu suportă pastrarea de cookie-uri.
Rezolvare:  Pentru autentificare este necesar ca browser-ul pe care îl folosiţi să accepte cookie-uri. Activaţi setarea de acceptare de cookie-uri .

Eroare 03: Nu este acceptata renegocierea sesiunii

Manifestare: Mesaj: You have no cookie support – Please enable cookies in your browser.
Atunci când folosii browser-ul Mozzila Firefox vă apare o pagină cu eroarea: Error code: ssl_error_renegotiation_not_allowed
Motiv: Browser-ul Mozilla Firefox versiunea 4 Beta nu accepta renegocierea sesiunii ssl
Rezolvare:

  • Deschideţi o pagină şi tastaţi în bara de adrese about:config;
  • Acceptaţi mesajul de avertizare şi continuaţi cu pagina următoare;
  • căutaţi parametrul security.ssl.allow_unrestricted_renego_everywhere__temporarily_available_pref
  • şi setaţi valoarea acestuia la true;
  • Reporniţi browser-ul şi accesați pagina de depunere a declaraţiei.

Eroare 04: nerespecatrea instrucţiunilor de introducere şi validare a datelor în declaraţie

Manifestare: Mesaj primit pe pagina de verificare a stării prelucrării: Fişier completat eronat sau fişier alterat
Motive:

  • În programul de asistenţă folosit nu s-a completat corect perioada de raportare a declaraţiei, sau CUI-ul este invalid (declarantul nu este înregistrat registrul de evidenţă a contribuabililor CUI).
  • S-au folosit comenzile AdobeReader pentru a importa în declaraţie un fişier xml. Atenţie, importul unui fişier xml cu altă structură decât cea cerută de formatul D112 propagă erorile de structură.

Rezolvare

  • 1. Verificaţi şi coretaţi datelor înscrise în formularul D112.
  • 2. Nu importaţi în soft-ul A (PDF Adobe) fişierul xml creat prin aplicaţii proprii. Nu importaţi în soft-ul A (PDF Adobe) fişierul xml generat în ataşamentul fişierului PDF inteligent, după validarea cu succes.

Eroare 05: încercarea de a depune ca D112 un fişier PDF fără ataşament valid

Manifestare: Mesaj primit pe pagina de verificare a stării prelucrării: Xml-ul ataşat fişierului este corupt sau nu există
Motiv:

  • 1. Fişierul ataşat cu extensia xml nu respectă cerinţele de formatare ale unui fişier xml.
  • 2. Fisierul PDF nu are ataşat fişier xml.
  • 3. Nu s-a utilizat funcţia de validare a soft-ului A (PDF Adobe).
  • 4. Nu au fost corectate erorile semnalate în fişierul de erori.

Rezolvare:

  • 1. Verificaţi daca fişierul ataşat respectă cerinţele de formatare ale unui fişier xml. Pentru aceasta trebuie să folosiţi soft-ul J (PDF Java) .
  • 2. 3. 4.Utilizaţi funcţia de validare disponibilă în fişierul soft-ul A (PDF Adobe). Erorile de completare sunt semnalate în fisierul txt cu erori. După corectarea erorilor, pentru a se genera si ataşa automat fisierul xml, trebuie să apăsaţi din nou butonul Validare.

Eroare 06: semnarea D112 fără a avea acest drept

Manifestare: Mesaj primit pe pagina de verificare a stării prelucrării: Certificatul digital folosit la semnarea fişierului nu are drept de depunere pentru CUI
Motiv:

  • 1.Certificatul digital cu care aţi semnat documentul nu este inregistrat pentru CUI-ul completat in declaraţie. (nu se respecta asocierea certificat-CUI).
  • 2. Aveti doua certificate pe un dispozitiv si semnati cu certificatul expirat

Rezolvare:

  • 1. Verificaţi corectitudinea CUI-ului înscris în declaraţie. Pentru situaţia în care CUI-ul este completat corect, verificaţi că certificatul este înregistrat pentru CUI-ul respectiv pe site-ul MFP-ANAF(înrolat). Pentru aceasta, prin formularul 150, trebuie să transmiteţi organului fiscal documentele privitoare la dreptul de reprezentare.
  • 2. Pentru verificare, generare PDF si semnare, folositi ultima versiune a soft-ului J disponibil la adresa http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/declunica/Declaratiaunica.htm, care va da posibilitatea alegerii certificatului cu care semnati.

Eroare 07: încercarea de a depune D112 modificată dupa semnare sau completată folosind o versiune software depăşită

Manifestare: Mesaj primit pe pagina de verificare a stării prelucrării:
Fişier modificat după semnare sau versiune incorecta:
Motiv:

  • 1. A fost modificat cel puţin un câmp din declaraţie după semnare
  • 2. După ce aţi semnat si salvat, aţi optat sa mai salvati odata la inchiderea documentului.
  • 3. Nu aţi folosit ultima versiune a soft-ului A (PDF Adobe) sau J (PDF Java).

Rezolvare:

  • 1. 2. La deschideri ulterioare, nu salvaţi din nou documentul.
  • 2. Descarcaţi ultima versiune a software-ului dorit de pe site, completati, semnaţi şi depuneţi din nou declaraţia D112.

Eroare 08: CNP-ul înscris în declaraţie nu se regăseşte in baza de date a persoanelor a MFP

Manifestare: Mesaj primit pe recipisă:
Atenţionare: “Pentru asiguratul … CNP nu este găsit in baza de date a persoanelor a MFP”
Motiv:

  • 1. CNP-ul nu este corect
  • 2. CNP-ul este corect, dar nu figurează în baza de date

Rezolvare:

  • 1. Comparaţi CNP-ul din actul de identitate cu CNP-ul înscris în declaraţie şi corectati erorile.
  • 2. Dacă CNP-ul înscris în actul de identitate nu figurează in baza de date a MFP, pentru rezolvarea problemei este necesar ca persoana să se adreseze Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor în raza căruia domiciliază, sau emitentului actului de identitate, indicând numărul de înregistrare al declaraţiei 112, înscris în recipisa pe care a fost primita atentionarea.

ERORI

  • 1 ERR_DET_DECL – Verificare intre datele din pdf si datele din xml (initiala/rectificativa, an, luna, cui, totalplata_A) urmatoarele informatii din PDF nu corespund cu cele din XML:……
  • 2 ERR_DEC_FUTURE – Verificare perioada de raportare cu data depunerii – nu se pot depune declaratii pentru perioade viitoare, Nu puteti depune o declaratie pentru aceasta perioada
  • 3 ERR_DEC_IN_RUN – Nu se accepta o declaratie daca exista una in prelucrare cu acelasi cui/luna/an. Mai exista o declaratie in prelucrare in acest moment
  • 4 ERR_MULTI_INIT – Nu se accepta a doua Initiala daca exista o Initiala valida cu acelasi cui/luna/an. A mai fost depusa o declaratie initiala valida pentru aceeasi perioada
  • 5 ERR_NO_INIT_DEC Nu se accepta o rectificativa fara o initiala valida pt aceeasi cui/luna/an
  • Nu a fost depusa o declaratie initiala valida pentru aceeasi perioada
  • 6 ERR_MULTI_R_DAY – Nu se accepta 2 rectificative valide in aceeasi zi Nu puteti depune 2 declaratii rectificative valide in aceeasi zi
  • 7 ERA4.1, ERA4.2 – Verificare existenta cif declarant in baza de date (in functie de perioada de raportare si momentul inscrierii cif, verificare daca este radiat) CIF-ul angajatorului nu figureaza in baza de date CIF-ul angajatorului este radiat
  • 8 ERcif_e_pui – Verificare ca cif-ul declarantului sa fie cif de sediu principal CIF angajator este CIF de sediu secundar
  • 9 ERA157.2 – Verificare daca cif-ul sediului secundar apartine de cif-ul declarantului (sediu principal) – se verifica si daca nu este radiat CIF sediu secundar=….. nu apartine sediului principal din declaratie
  • 10 ERA157.3 – Verificare daca s-au declarat toate cif-urile secundare (care nu sunt radiate) CIF sediu secundar=…… nu este declarat
  • 11 ERA157.1 – Verificare existenta cif sediu secundar in baza de date (in functie de perioada de raportare si momentul inscrierii cif, verificare daca este radiat) CIF-ul sediului secundar nu figureaza in baza de date

ATENTIONARI

  • 1 ARS4 – Verificare existenta CNP/ NIF asigurat in baza de date a MFP CNP-ul nu a fost gasit in baza de date a persoanelor a MFP
  • 2 ARS11 – Verificare existenta CNP/ NIF coasigurat in baza de date a MFP CNP-ul nu figureaza in baza de date pentru coAsiguratul …. al asiguratului …

 

Atentie !

  • Declaratiile cu erori fatale (ERR) nu se preiau
  • Declaratiile cu atentionari (ATT) se preiau cu specificarea mesajului de atentionare aferent

Declaratia rectificativa nu se poate prelua decat daca exista o declaratie initiala.

In aceeasi zi nu se primeste o declaratie initiala si una rectificativa pentru aceiasi perioada.

Rotunjirile : Contributiile se rotunjesc aritmetic (daca partea zecimala >= 0.5, se adauga 1 la partea intreaga). Exceptie fac valorile subunitare ale contributiei, care se intregesc la 1 leu.

Programul de validare pentru declaratiile create prin programe proprii trebuie sa cuprinda validarile de la nivelul campurilor si validarile intre campuri.

Sursa: ANAF Declaratie UnicaAplicatii in curs de dezvoltare pentru interesul contribuabililor, Anexa 8 actualizata in 19.07.2012

Cititori :7364
Costin Pietraru (1348 Posts)

Specialist Online - cinesunt


Impartaseste cu prietenii

Speram sa va ajute informatiile noastre. Daca observati o greseala sau doriti sa adaugati o continuare va rugam sa scrieti in sectiunea de comentarii.

Leave a Reply


+ 8 = 11

Read previous post:
factura
In ce conditii se aproba regimul de declarare derogatoriu?

Societăţile comerciale care îşi înregistrează inactivitatea temporară la Oficiul Registrului Comerţului (ORC), pot opta pentru regimul de declarare derogatoriu. Regimul...

Close