Diverse

Controlling – seminar

Controlling – seminar
Cristian Ianculescu

contabili 1In perioada 15 – 16 martie 2016 si 29 – 30 martie 2016, la Bucuresti, se va desfasura un seminar de Controling, pe 2 module, privind Implementarea sistemelor de monitorizare in timp real a costurilor si Eficientizarea economica prin reducerea costurilor.

Organizat de World Trade Institute Bucharest, seminarul va fi prezentat de doamna Dr. Ec. Maria Costache, Expert Consultant cu recunoaştere internaţionala (CMC), Director de Programe şi Proiecte Internaţionale, expert PHARE, membru CECCAR, AMCOR, ANEVAR si AROMAR.

Seminarul ofera participanţilor modelul unui sistem integrat de management al costurilor (SIMC) cu toate avantajele ce decurg din acesta:

  • elaborarea unor instrumente viabile de planificare şi analiză în timp real a performanţelor economice şi a creşterii sustenabile;
  • identificarea purtătorilor de costuri în cadrul activităţii generale a întreprinderii;
  • identificarea posibilelor surse de pierderi ascunse, a potentialului de profit neutilizat in prezent si implicit de crestere a profitabilitatii viitoare a companiei
  • punerea la punct a unui sistem eficient de management al surselor de finantare

Seminarul se adreseaza tuturor acelora care doresc sa isi consolideze cunostintele in domeniul analizei si calculatiei costurilor si sa dobandeasca cunostintele practice necesare demersului de reorganizare a activitatii pe centre de responsabilitate.

 TEMATICA:

Seminarul este structurat in doua module distincte:


Modulul I          Prezentarea sistemului integrat de management al costurilor/ Reorganizarea activitatii societatilor pe centre de responsabilitate – SIMC

Modulul II         Implementarea SIMC: metode de calculatie & analiza costurilor

Pe parcursul celor 2 sesiuni se vor aborda si rezolva aplicatii practice, studii de caz complete si exercitii referitoare la urmatoarea tematica:

Modulul I:            SIMC – Restructurarea societatilor pe Centre de Responsabilitate

  1. Sistemul integrat de management al costrurilor
  2. Contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor
  • Premisele organizarii calculatiei costurilor;
  • Costuri indirecte; Metode generale utilizate in calculatia costurilor. Metoda globala; metoda pe faze; metoda pe comenzi; exemple si exercitii
  1. Cheltuieli si Costuri Tipologia costurilor; Centrele de costuri; analiza rentabilitatii pe segmente
  2. Sectiuni contabile. Sectiuni de gestiune. Descentralizarea organizatiei pe centre de performanta financiara (CP)
  • Structura organizatorica si centrele de responsabilitate – incidenta asupra tipului de control;
  • Decuparea intreprinderii in centre de responsabilitate (CR) – Relatii intre CR. Consumuri si venituri imputabile centrelor de responsabilitate
  1. Metode de calculatie a costurilor
  • Metoda costurilor complete (FULL COSTING), metoda costurilor directe (DIRECT COSTING), metoda costurilor standard (STANDARD COSTING);
  • Metoda calculatiei complete a costurilor pe activitati (metoda ABC);

Modulul II:             Implementarea SIMC

  1. Metode de analiza a costurilor
  • Utilizarea costului marginal in fundamentarea profitului maxim; Legatura dintre variatia cifrei de afaceri si variatia corespunzatoare a rezultatelor.
  1. Influenta structurii costurilor asupra performantelor globale
  • Sensibilitatea costurilor si a profitului in functie de variatiile volumului de activitate;
  • Notiunea de punct critic si semnificatia sa (prag de rentabilitate);
  1. Analiza riscurilor
  • Riscul financiar; Riscul de exploatare si efectul de levier;
  • Elasticitatea si rezultatul economic in raport cu nivelul de activitate si in raport cu punctul critic;
  • Studiu de caz: determinarea pragului de rentabilitate.
  1. Tabloul de Bord – Sistem de Informatie si Control
  2. Management Control System
  • Procesul de elaborare a Bugetelor in cadrul SIMC
  • Caracteristicile generale ale unui sistem de contabilizare a costurilor prestabilite
  1. MRP: Managementul Resurselor Firmei
  2. Concluzii; indicatii finale.

Mai multe amanunte gasiti pe www.wtib.ro

  • Inscrieri: Fax: (021) 319 12 96 / Email: wtib@wtib.ro / Tel: (021) 202 44 09/
  • Persoana de contact: Silvan CONSTANTIN, Mobil – 0724 413 568

Cititori :55239
Pentru comentarii Click aici

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Diverse
Cristian Ianculescu

specialist in dizolvari – infiintari firme
office@mastercount.ro

More in Diverse

Vrei sa fii primul care citeste articolele noastre? Simplu, aboneaza-te la newsletter-ul nostru! Adauga adresa ta de email aici:

Nota: Continutul site-ului faracontabilitate.ro poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului www.faracontabilitate.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al faracontabilitate.ro. Echipa redactionala a site-ului incearca sa furnizeze VIZITATORILOR informatii cat mai corecte, din surse autorizate. Cu toate acestea, site-ul faracontabilitate.ro nu poate garanta corectitudinea tuturor informatiilor publicate. In cazul informatiei cu caracter juridic, VIZITATORILOR le este recomandat sa verifice corectitudinea informatiei si din alte surse. Informatia este prezentata gratuit si fara garantii, de aceea site-ul faracontabilitate.ro nu este raspunzator de eventualele daune survenite in urma utilizarii informatiilor si serviciilor furnizate de acest site. Siteul www.faracontabilitate.ro nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un VIZITATOR al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site. |   © 2011-2015 Fara Contabilitate
  Termeni si conditii    |    Protectia datelor cu caracter personal    |    Contact