
Te simți din ce în ce mai obosit, iar atunci când ți-ai luat ultima vacanță aveam un alt președinte? Asta înseamnă că ar trebui să îți iei o vacanță cât mai curând. Din cauza programului încărcat și a lipsei banilor, mulți dintre noi preferă să înlocuiască concediul cu ore în plus la locul de muncă. Este adevărat că banii primiți pe orele suplimentare sunt întotdeauna bineveniți, însă chiar dacă nu ne dăm seama, un obiect pe care îl cumpărăm cu acei bani, nu înlocuiesc câteva zile de relaxare, chiar dacă ne face viața mai ușoară. De bani poți face rost rapid, cu un împrumut rapid de la penge247.dk (kviklån – penge247.dk). Și poți să evadezi din jungla urbană în care trăiești într-un loc în care să te relaxezi pentru câteva zile.
Trebuie să știi că cel mai bun moment în care să îți iei o vacanță este atunci când simți, nu atunci când toată lumea o face, adică în perioada de concedii. Există câteva săptămâni din an în care toată lumea se înghesuie în stațiuni. În rest, acestea sunt aproape goale. Astfel, dacă corpul tău îți spune că are nevoie de o pauză pentru a-și reîncărca bateriile, poți pleca oricând. Și nu trebuie să îți iei toate zilele de concediu. Poți doar pentru o zi sau două să pleci undeva. Poți să vizitezi locuri noi sau pur și simplu să stai la soare.
Avantajul unei plecări în alte perioade decât cele populare pentru concediu este că poți profita de aceleași beneficii la prețuri reduse. În offseason, poți sta la hotel la un preț de motel și te vei bucura de o stațiune aproape goală, fără gălăgie și mizerie. De asemenea, pentru că stațiunile sunt goale, nu vei sta la coadă pe autostradă și nici nu va trebui să te plimbi mult timp pentru a găsi cazare ieftină.
Nu te gândi că mai trebuie să îndeplinești un task în plus, ca să ajungi la zi. Dacă ai ajuns în situația asta, probabil, foarte greu vei rezolva întreaga ta agendă. Unul dintre motivele pentru care te miști mai greu este că ești surmenat și ai nevoie de câteva zile libere. Când te vei întoarce din vacanță vei avea alt spor în rezolvarea problemelor. De asemenea, pentru că te-ai deconectat puțin de la mediul de muncă, vei vedea cu alți ochi taskurile care ți se păreau fără rezolvare.
Nu este obligatoriu să iți iei un concediul de zece zile pentru a te deconecta. În primul rând este mai greu să pleci de la muncă atât de mult timp. Poți, în schimb, să ieși într-un city break de două – trei zile. Poți să cumperi bilete de avion last minute, mai ieftine și să vizitezi orașe noi. Iar dacă îți faci griji că vei rămâne fără bani în străinătate, poți conta pe împrumuturi prin telefonul mobil din Danemarca (mobil lån i Danmark). Astfel, te vei deconecta de la problemele cotidiene și vei vizita Europa. Un împrumut rapid poți să îl returnezi la salariu și nu vei plăti dobânda, deci nu te vei îndatora peste măsură unei instituții, pentru a adăuga la stresul creat de datorii.
Facebook
Google+
LinkedIn
RSS