Contractul de imprumut asociat intre legalitate si necesitatea restructurarii firmelor


imprumut asociatNu exista firma care sa nu aibe nevoie de imprumut din partea asociatilor sau a tertilor. Pentru ca nicaieri nu se prevede ca doar asociatul poate imprumuta firma. Singura deosebire va fi contul sintetic pe care veti inregistra imprumutul: primul va fi pe 455 iar al doilea pe 462 (creditori diversi).


 

Descarcati aici model de contract imprumut asociat

 

Din punct de vedere contabil, ca sa puteti inregistra imprumutul in favoarea firmei aveti nevoie de un document prin care firma recunoaste incasarea banilor. Asta inseamna chitanta sau extras de cont in situatia viramentului bancar. Mai mult, va trebuie un contract din care sa reiasa circuitul banilor. In general contractul nu prevede o dobanda, lucru care nu este corect din punct de vedere fiscal, greseala pe care fiscul nu o va indrepta curand. De asemenea, contractul nu prevede nici o perioada de returnare a banilor, iar din cauza asta multe firme ajung sa se  imprumute la nesfarsit de la asociati sau terti. La un moment dat va fi nevoie de o modificare a Codului Fiscal care sa prevada si perioada in care firma sa fie obligata sa returneze banii catre asociati, iar in caz de nereturnare sa fie obligata la penalitati si dobanzi de intarziere. Ar trebui, de asemenea, sa existe o limitare a sumei pe care asociatul unei societati sa o poata introduce in firma si sa conteze scopul introducerii acelei sume: sa nu fie permisa pentru cheltuieli diverse ci efectiv pentru cheltuieli care trebuie sa genereze profit. Chiar daca nu va vine sa credeti, o firma care genereaza profit e mai buna pentru toata lumea: si pentru fisc si pentru asociati si chiar pentru ceilalti participanti pe piata economica, respectiv parteneri. Pentru ca doar profitul unei firme este in stare sa-I stimuleze pe toti. La ce bun sa ma agit sa desfasor activitate pentru o firma care nu-mi aduce profit?! Doar ca sa mai “ciupesc” ceva din TVA –ul statului sau sa mai pacalesc furnizori pe care nu-I voi plati si acre, o data ce bag firma in faliment, nu-si vor mai incasa deloc banii de la mine?!

Nu tin cu Fiscul, dar prea multe persoane s-au folosit de facilitatile astea pentru a rula bani prin firme iar in final au bagat firmele in faliment fara sa plateasca absolut nimic. Si cine credeti ca suporta pierderile? Statul roman? Va inselati. Cel care suporta pierderile finale este tot contribuabilul marunt pe umerii caruia apasa si vor apasa impozite noi menite sa acopere, intr-o forma sau alta, gaurile financiare lasate de smecheri sau tzepari. Pentru ca daca o firma nu ii poate intoarce asociatului banii in timp util, e clar ca acea firma este facuta doar ca sa ruleze niste bani prin ea. Scopul imprumutului in favoarea firmei ar trebui sa fie obtinerea de profit. O firma care dupa primul an de functionare nu are profit, ar trebui sa nu aibe voie sa foloseasca aceasta facilitate de imprumut-asociat. Si veti vedea, cu surprindere, ca inca o parte din firme vor disparea si paradoxal, impozitul pe profit colectat de stat va creste. Pentru ca lucrurile se leaga intre ele. Cel care falimenteaza o firma , asociatul si/sau administratorii, ar trebui sa nu mai aibe voie sa deschida o alta minim 5 ani si nici sa ocupe vreun post de conducere intr-o alta firma, ca salariati. Cheltuielile de radiere a firmei falimentate, de asemenea, ar trebui suportate de asociatii firmei, din bunurile si veniturile personale, nu trecute la pierderi pe seama statului. Legea 31 a societatilor comerciale ar trebui de asemenea modificata in partea in care se vorbeste despre raspunderea asociatilor. Cei care cititi acest articol stiti ca raspunderea asociatilor este in limita capitalului social. In activitatea mea de pana acum am intalnit asociati care s-au imbogatit prin falimentarea sistematica a firmelor. Aveau una, dupa cativa ani o lasau cu datorii uriase si la stat si la furnizori si deschideau alta. Apoi o falimentau si pe aia, apoi alta etc etc. Unde credeti ca s-au dus banii din acele uriase datorii? Si in timp ce ei o duc foarte bine, exista persoane care muncesc din greu pentru un salariu mizer. Daca ar fi obligati asociatii si administratorul unei societati sa raspunda cu bunurile si averea personala de aceste datorii acumulate, probabil ca Romania ar iesi din criza in 2-3 ani. Dar la cum merg lucrurile la noi, la lipsa de investitii, nu exista sanse sa iesim din criza nici peste 20 de ani. Cu toate promisiunile politicienilor  sau ale unor analisti economici. Da, vom lua bani in continuare de la FMI sau de pe la banci straine si vom vinde totul, pana cand nu vom mai avea absolut nimic, dar din criza nu putem iesi fara o restructurare economico-financiara la toate nivelurile. Si in asa ceva nu e nimeni interesat, pentru ca exista prea multe grupuri de interese.

Cititori :10541
Laurentiu Ianculescu (806 Posts)

Expert Contabil - Membru al Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania - Tel: 07 27 57 17 97 - Alte Informatii, Master Count Services


Impartaseste cu prietenii

Speram sa va ajute informatiile noastre. Daca observati o greseala sau doriti sa adaugati o continuare va rugam sa scrieti in sectiunea de comentarii.

One Response to “Contractul de imprumut asociat intre legalitate si necesitatea restructurarii firmelor”

  1. Ela Craciun October 4, 2012

    Mi-a placut abordarea d-voastra si sunt de acord cu ea.

Leave a Reply


− 3 = 1

Read previous post:
calendar_2
Impozit pe reprezentanta

Potrivit prevederilor art. 122 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană juridică străină,...

Close