Autor: Valentin Alungulese – Economist

Plecand de la premisa ca “globalizarea contabila este un proces ireversibil”^[1] si tinand cont de contextul actualei crize economice mondiale pe care inca o tranversam am considerat ca fiind o motivatie bine intemeiata, prin demersul stiintific intreprins pe parcursul lucrarii, analiza masurii in care noile valori adoptate de contabilitate, si  in special valoarea justa pot raspunde la nevoile informationale ale utilizatorilor din ziua de azi. Utilizatori care nu mai vor sa stie doar cum a fost perioada anterioarea din punct de vedere financiar, ci vor sa poata anticipa evolutia viitoare a entitatii pe baza informatiilor degajate de situatiile financiare.Capacitatea realizarii unei evaluari corecte este in fapt cheia succesului in domeniul serviciilor financiare, deoarece pentru a cumpara sau vinde un instrument financiar, este imperativ necesara cunoasterea valorii acestuia. De asemenea, ulterior cumpararii unui activ financiar sau contractarii unei datorii financiare, evaluarea reprezinta succesul in managementul riscului implicat de acest element, dar si in raportarea valorii create, actionarilor firmei.

Criza economico–financiara care a cuprins lumea a scos la iveala  o mare problema in ceea ce priveste evaluarea pentru raportarea financiara.

Problema consta in lipsa furnizarii unor informatii necesar a fi cunoscute de catre investitori, lipsa care ar fi oprit chiar si cea mai buna tehnica de evaluare de a genera un nivel semnificativ de acuratete.

 

In prezent, asistam la o reformulare a modelului contabil asupra valorii care consta in reconsiderarea principiilor fundamentale ale evaluarii. Contabilitatea evolueaza de la sistemul costului istoric la cel al valorii actuale. Punerea sub semnul intrebarii a evaluarii la costuri istorice nu este noua. Momentele inflationiste, caracterizate prin cresteri semnificative de preturi au aratat ca, contabilitatea in costuri istorice furnizeaza o imagine distorsionata a realitatii: elementele bilantiere sunt subevaluate, iar cheltuielile cu stocurile si amortizarea din contul de profit si pierdere sunt, de asemenea, subevaluate. In aceste conditii, rezultatul este supraevaluat, iar distribuirea lui conduce la repartizari din capitalul societatii.

 

Cautarea de valori alternative costului istoric are drept scop imbunatatirea calitatii situatiilor financiare si incercarea de a se oferi informatii credibile si relevante tuturor utilizatorilor. Utilizarea valorii juste poate contribui in mod semnificativ la imbunatatirea informatiilor contabile degajate de situatiile financiare crescand utilitatea acestora pentru utilizatorii ei, dar poate fi si extrem de subiectiva permitand manipularea de catre cei ce o estimeaza si distorsiuni in situatiile financiare. In cazul in care utilizarea valorii juste nu este insotita de o prezentare adecvata a informatiilor despte acesta in notele explicative de multe ori este mai periculoasa decat costurile istorice.

 

Valoarea a fost pomenita din cele mai vechi timpuri. Primind intelesuri diferite si imbogatindu-si sensul treptat. Orice bun are doua insusiri de baza, si anume: poate satisface o nevoie prin utilizare sau poate fi schimbat pe un alt bun care la randul sau este destinat satisfacerii unei nevoi, adica utilizarii. Mai tarziu valoarea a fost definita prin utilitatea bunului respectiv.

 

Inainte de aparitia conceptului de valoare justa au fost cateva zeci de valori utilizate ca alternativa la costul istoric : costul curent, valoarea actualizate, valoarea de utilizare, valoarea in unitati constante de putere de cumparare, etc. Utilizarea valorilor juste este un subiect indelug dezbatut, in decursul perioadelor recente, mari institutii financiare recunoscand in cadrul situatiilor financiare pierderi de sute de miliarde de dolari, in mare parte in baza utilizarii unor valori de piata. Principala critica care i se aduce este faptul ca, conduce la o volatilitate ridicata a rezultatului. Aceasta deoarece evaluarea la valoarea justa presupune includerea in rezultat a unor elemente “virtuale”, generate de evolutia pietei, care sunt castiguri sau pierderi potentiale.

 

Daca este usor sa identifici si sa subliniezi neajunsurile contabilitatii valorii juste, nu la fel de usor este sa gasesti o metoda alternativa care sa indeplineasca mai bine caracteristicile de relevanta, credibilitate, comparabilitate si inteligibiliate.

 

Literatura de specialitate mentioneaza unele alternative ocazional, dar argumentele nu sunt suficient de convingatoare. Costul istoric ar oferi un grad semnificativ mai scazut al comparabilitatii si al relevantei informatiei, fiind in mod evident respins de catre utilizatorii acestei informatii, in special de catre investitorii financiari.

 

Trecerea de la o contabilitate bazata pe costuri istorice la una bazata pe valori juste a fost catalogata ca fiind o revolutie conceptuala in contabilitate. Obiectivul contabilitatii bazata pe valorea justa este de a reflecta valorile de piata in situatiile financiare si modificarile acesteia in situatia consolidata a rezultatelor obtinute de entitate. Acest rol pune deja numeroase probleme practice deoarece estimarea valorii juste ramana un proces subiectiv, mai ales ca acesta trebuie facuta si in lipsa existentei unei piete, ceea ce implica multe rationamente profesionale si posibilitatea manipularii de cel care o estimeaza.

 

 

In viitor se preconizeaza utilizarea a doua baze de evaluare:

1.  Costul istoric – care este o valoare justa la valoarea initiala(intrare);

2.  Valoarea justa – care este o baza de evaluare ulterioara in raport cu cea initiala (pentru raportarea financiara).

 

Conceptul de evaluare

 

Una din trasaturile principale ale contabilitatii, implicit a bilantului/pozitiei situatiei financiare este aceea de „a exprima totul in etalon banesc, respectiv de a asigura generalizarea datelor prin aducerea la un numitor comun a unor elemente eterogene, prin intermediul monedei”[2].

 

Procesul de generalizare implica evaluarea mijloacelor economice, a fondurilor si a rezultatelor oglindite de contabilitate.

Evaluarea consta in determinarea, respectiv  stabilirea valorii  sau pretului diverselor categorii de mijloace si procese economice la un moment dat.

 

In fapt, exprimarea valorica a mijloacelor si proceselor economice implica o actiune complexa de: constatare a existentei fizice a mijloacelor respective, de inventariere, respectiv masurare, numarare,  de apreciere a valorii in functie de uzura fizica si morala ori in functie de stadiul in care se gasesc procesele economice.

 

Problema evaluarii valorilor materiale prezinta importanta deosebita, iar modul de efectuare a ei poate avea implicatii asupra situatiei reflectate de contabilitate, respectiv de bilant. In fapt, o evaluare corecta are importanta  deosebita pentru exactitatea, sinceritatea si actualitatea informatiilor pe care le contine bilantul, indiferent de faptul ca acesta este folosit pentru a reflecta situatia (averii) intreprinderii sau pentru determinarea rezultatului exercitiului.

 

In conditiile actuale, problema evaluarii este cu atat mai importanta cu cat situatiile financiare devin un element informational de prim ordin. Extinderea si intrepatrunderea relatiilor dintre intreprinderi – de cele mai multe ori pe piata internationala – impune o exactitate si o corectitudine cat mai mare a datelor informationale cuprinse in situatiile financiare, deoarece pe baza acestor informatii se apreciaza situatia economico-financiara, si eficienta activitatii economice a unitatilor respective si in functie de ele se definesc raporturile dintre intreprinderi.

 

Dificultati in procesul de evaluare

Realizarea unei evaluari corecte nu constituie insa o problema simpla din mai multe considerente:

1.    in mod obiectiv procesul de generalizare a datelor reflectate de contabilitate inseamna un proces de abstractizare care in sine implica indepartarea de realitate in mai mare sau mai mica masura. Deci, oricat de bine intentionat ar fi cel care face evaluarea, aceasta va cuprinde o doza mai mare sau mai mica de relativism. Situatiile financiare vor realiza incontestabil o realitate, dar o realitate aproximativa;

2.    tendintele inflationiste si deprecierea monetara constituie un alt motiv pentru care evaluarea bilantiera devine o problema dificila in conditiile actuale;

3.    progresul tehnic care se realizeaza intr-un ritm deosebit de accelerat in conditiile revolutiei tehnico-stiintifica contemporane, de asemenea, afecteaza modul de evaluare a posturilor de bilant, creand probleme extrem de dificile in legatura cu calcularea amortismentelor.

 

Aparitia valorii juste

La inceput cand notiuni ca inflatie si evolutie a puterii de cumparare erau ignorate,  obiectivul principal al contabilitatii era acela de stabilire a costului initial (istoric). S-a constatat ca costul istoric este “invechit” si nu putea sa mai redea valoarea corecta, justa pentru perioadele posterioare inregistrarii.

 

Printre factorii care au dus la aparitia valorii juste:

a. Dezvoltarea pietelor de capital

b. Necesitatea unei contabilitati armonizate la scara mondiala;

c. Inflatia

Valoarea justa a suscitat vii dezbateri in teoria si practica contabilitatii contemporane. La inceput s-a folosit in legatura cu activele financiare, astazi se extinde la ansamblul total al activelor si capitalurilor. Cei mai mari sustinatori au fost cei din tarile cu economia axata pe piata de capital.

 

Ce este valoarea justa?

Termenul de valoare justa este traducerea expresiei anglo saxone “fair value”, care din punct de vedere literar corespunde “valorii sincere” sau “valorii loiale”[3].

Conceptul de valoare justa[4]:

-  Valoarea venala – pretul pe care un bun ar putea fi schimbat in cadrul unei tranzactii echilibrate;

-  Suma pentru care un activ ar putea fi schimbat intr-o tranzactie echilibrata, intre parti informate si determinate, altfel decat intr-o vanzarea fortata de lichidare;

-  Suma la care poate fi tranzactionat  un activ sau decontata o datorie, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv.

 

Concretizarea practica a valorii juste are loc prin: valoarea de utilitate sau valoarea fluxurilor viitoare, valoare de piata, valoare de inlocuire, valoare neta contabila.

 

Principiile evaluarii in contabilitate 

Problemele de valoare si implicit de evaluare in contabilitate nu pot fi discutate decat in relatie cu principiile contabile fundamentale. In acest sens, patru principii pot fi retinute: recuperarii costul istoric, stabilitatea unitatii monetare, prudenta si evaluarea separata a elementelor de activ si de datorii.

Principiul recuperarii costului istoric

 

Principiul recuperarii costului istoric impune inregistrarea in contabilitate a activelor datoriilor si capitalurilor proprii la costul de origine (intrare) consemnat in documentele justificative. Cu acest cost figureaza in contabilitate de la intrare si pana la iesire, el putand fi substituit prin alte preturi sau modificat numai prin reevaluare. Optiunea pentru costul istoric, desi el poate avea si alte alternative, se intemeiaza pe raptul ca este singurul cost consemnat in documentele justificative si deci are un caracter verificabil si are o determinare obiectiva, fiind validat in cadrul tranzactiilor de piata derulate.

Costul istoric reflecta valoarea reala a elementelor patrimoniale la data intrarii lor in intreprindere. Dar, ulterior, orice schimbare semnificativa tinde sa faca costul istoric inselator in scopul luarii deciziei si asigurarii capacitatii de finantare sau a puterii de cumparare a capitalului propriu. Apare astfel efectul de desincronizare dintre evaluarea la intrare a elementelor patrimoniale bazate pe costul istoric (cost al trecutului) si evaluarea la iesire intemeiata pe valoarea actuala (de regula valoarea de realizare, ca un pret al prezentului). In conditiile in care curba preturilor este suitoare, efectul de desincronizare determina o crestere fara o baza reala a rezultatului, ca urmare a variatiei preturilor intre cele doua momente ale evaluarii: intrare – iesire. Cresterea de rezultat intra in caruselul impozitarii si distributiei profitului sub forma de dividende, cu implicatii indirecte asupra decapitalizarii intreprinderii. Un asemenea efect a impus pentru evaluarea contabila problema gasirii unor mecanisme in masura sa diminueze, daca se poate pana la anulare, distorsiunea proprie principiului costului istoric. Astfel, mentinand costul istoric ca baza de evaluare, s-au cautat anumite corective si alternative mergand pana la contabilizarea variatiilor de preturi si retratarea situatiilor financiare in economiile hiperinflationiste.

 

Principiul stabilitatii unitatii monetare

 

Unitatea monetara este retinuta in dubla ipostaza ca unitate de cont si ca unitate de cumparare. Recursul la moneda ca unitate de cont are in vedere folosirea acesteia ca unitate de masurare si de inregistrare a fluxurilor si stocurilor patrimoniale. Prin mijlocirea banului, valorile economice se exprima in pret. Discutata ca putere de cumparare, moneda trebuie tratata ca un rezervor de inlocuire in forma naturala a bunurilor ce formeaza obiectul evaluarii. Etalonul monetar ca unitate de masura sau de cont are un caracter instabil, determinat de variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor. Pentru a depasi aceasta limita, unitatea monetara este considerata o constanta si nu se procedeaza decat in mod exceptional la reevaluari. Stabilitatea unitatii de cont este discutabila in conditiile inflatiei persistente. Cantitatea de moneda necesara evaluarii unui bun creste prin inflatie nu din cauza modificarii valorii relative a bunului in raport cu altele, ci din cauza schimbarii semnificatiei etalonului. In plan teoretic s-au facut multe eforturi in cautarea unei unitati de masura care sa fie realmente stabila si care sa se poata substitui etalonului monetar. Din nefericire nu s-a gasit un asemenea etalon si, in consecinta, unitatea de masura ramane cea monetara, careia i se atribuie calitatea de stabilitate. De asemenea, in conditiile unei economii hiperinflationiste, conturile anuale privind situatia patrimoniului si rezultatului exercitiului pot fi ajustate cu efectele inflatiei.

Principiul prudentei

 

Un principiu care corijeaza partial limitele costului istoric este cel al prudentei. Acesta consta in aprecierea cu precautie sau rezonabila a activelor si pasivelor, cheltuielilor si veniturilor pentru a evita supraevaluarea rezultatului. Potrivit principiului prudentei nu este admisa supraevaluarea elementelor de pasiv si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de activ si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior. Pe aceasta cale se evita riscul de transfer in viitor a incertitudinilor prezente, susceptibile de a greva patrimoniul si rezultatele intreprinderii.

Aplicarea principiului prudentei se regaseste in urmatoarele mecanisme contabile:

a) la inchiderea exercitiului se contabilizeaza datoriile si pierderile probabile, si nu se inregistreaza activele si profitul probabile;

b) doar beneficiile realizate la data inchiderii exercitiului pot fi inscrise in bilant;

c) trebuie tinut cont de toate riscurile previzibile si eventualele pierderi care au luat nastere in cadrul exercitiului sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decat intre data inchiderii bilantului si data la care el este intocmit;

d) trebuie sa se tina cont de deprecierea activelor, indiferent ca exercitiul se soldeaza cu o pierdere sau un deficit. In consecinta, minusurile constatate intre valoarea de inventar (mai mica) si valoarea de intrare sunt contabilizate prin amortizare, in caz de depreciere ireversibila, sau prin constituirea de provizioane, daca deprecierea este reversibila. In cazul in care s-au constatat plusvalori intre valoarea de inventar (mai mare) si valoarea de intrare, acestea nu sunt contabilizate, elementele de activ mentinandu-se la valoarea de intrare (costul istoric);

e) trebuie efectuata o analiza foarte importanta a cheltuielilor angajate, in vederea delimitarii, dupa caz, in “costul produsului” sau “costurile perioadei”. Se precizeaza ca in ultima structura se cuprind toate cheltuielile angajate care nu pot fi nici imobilizate, nici stocate, nici repartizate pe mai multe exercitii, acestea nefiind recunoscute ca active si deci sunt repartizate direct asupra rezultatului exercitiului. Este cazul cheltuielilor generale de administratie, cheltuielilor de distributie si costurilor de sub activitate.

O asemenea analiza s-a concretizat in adoptarea formulei costului de productie partial in evaluarea bunurilor obtinute din productie proprie. Un asemenea cost este compus din costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de productie, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie determinate rational ca fiind legate de fabricarea produselor. In costul de productie pot fi incluse si dobanzile la creditele bancare contractate pentru productia cu ciclu lung de fabricatie, aferente perioadei. La o analiza mai generala, se apreciaza ca principiul trateaza in mod discriminatoriu evaluarea activelor. Potrivit principiului prudentei se contabilizeaza numai minusurile, calculate ca diferenta intre valoarea de inventar (actuala) si costul istoric, nu si plusvalorile. Partizanii acestui principiu apreciaza ca determinarea profitului este totdeauna aleatoare si, in consecinta, este mai bine a se declara profitul minim nu atat pentru a reduce sarcinile fiscale, ci pentru a evita distribuirea de dividende fictive, pentru a atenua, de asemenea, o viziune prea optimista.

 

Regulile generale pentru evaluare conform standardelor internationale

Atat in cadrul general, cat si in standardele individuale se gasesc principii generale pentru evaluare si prevederi speciale pentru evaluare. Cadrul general si IAS 1 “Prezentarea situatiilor financiare” contin diverse criterii valorice generale precum si principii pentru evaluare. Aceste prevederi generale sunt explicate mai detaliat si concretizate prin standardele individuale referitoare la respectivele probleme de politici contabile precum si prin alte criterii valorice specifice.

 

Criterii valorice generale

In cadrul general, sunt explicate criterii valorice generale, care sunt folosite in standardele individuale, in anumite manifestari si variatiuni:

• Costuri de achizitie sau productie istorice (historical cost);
• Costul curent, actual (current cost);
• Valoarea realizabila (pentru active)/valoarea de decontare (pentru datorii) (realisable value);
• Valoarea actualizata (present value).

Prin costurile istorice de achizitie si productie ale unui activ se inteleg „cheltuielile care sunt efectuate sub forma de numerar sau echivalente de numerar pentru achizitia lui sau valoarea justa a activului sau valoarea justa a unui alt contraserviciu la data achizitiei”[5]. Costurile istorice in cazul datoriilor reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari (de exemplu, in cazul impozitului pe profit), la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalente de numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al activitatii.

 

Costul curent al unui activ se determina din suma care ar trebui cheltuita la data prezenta pentru a achizitiona acelasi activ sau un activ echivalent. Costul curent al datoriilor este suma care se preconizeaza a fi cheltuita pentru a stinge datoria la data actuala, fiind exprimata in numerar sau echivalente de numerar ne actualizate.

 

Valoarea realizabila a unui activ rezulta din suma care ar putea fi obtinuta in prezent dintr-o vanzare normala a unui activ.

 

Valoarea de decontare a datoriilor corespunde valorii lor juste. Si in conceptia standardelor internationale de contabilitate, valorile realizabile intelese ca valori de lichidare se utilizeaza mai ales atunci cand trebuie sa se renunte la premisa continuitatii activitatii. In IAS 2 ”Stocuri”, valoarea realizabila sub forma de valoare realizabila neta este considerata criteriu valoric pentru evaluarea stocurilor. Aceasta este „pretul de vanzare preconizat al unui activ care se poate obtine in ciclul normal de activitate, dupa scaderea costurilor care apar, eventual, pana la finalizarea acestui activ si dupa scaderea costurilor de vanzare necesare estimate”[6].

 

Valoarea actualizata a unui activ este viitorul flux actualizat de numerar care poate fi obtinut cu acel activ, conform asteptarilor. Valoarea actualizata a unei datorii corespunde viitoarei iesiri actualizate trezorerie, care se preconizeaza a fi necesara pentru a achita o datorie in cadrul desfasurarii normale a activitatii. La determinarea valorii actualizate, intreprinderea are in mare masura spatii de manevra, atat la estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, respectiv a viitoarelor iesiri de trezorerie, cat si la alegerea procentului dobanzii.

 

Prevederile IFRS urmaresc ca prin criterii valorice generale sa se reprezinte un interval de criterii valorice permise, care ar trebui sa respecte particularitatile contabile locale si sa fie verificat pe fundalul modificarii permanente a prevederilor internationale de  contabilitate.

Regulile concrete pentru evaluare sunt prescrise prin standarde individuale pentru problemele de contabilitate tratate. Pentru aceasta se apeleaza in parte la criteriile valorice ale cadrului general, in parte se definesc noi criterii valorice. Astfel sunt definite suplimentar[7]:

 

• Valoarea justa (fair value) ( IAS 16, IAS 32, IAS 38, IAS 39,  IAS 40, IAS 41, IFRS 3 si IFRS 5);
• Valoare recuperabila (recoverable amount) (IAS 36);
• Valoarea justa minus costurile de vanzare (fair value less costs to sell)

(IAS 36);

• Valoarea de utilizare (value in use) (IAS 36);
• Valoarea reziduala (residual value) (IAS 16 si IAS 38);

 

Prin valoare justa se intelege „suma la care s-ar putea tranzactiona un bun intre parteneri de afaceri in cunostinta de cauza, interesati si independenti unul de altul sau suma la care se poate deconta o datorie”[8]. Prin urmare este vorba despre o valoare care ar putea fi obtinuta in conditiile de piata uzuale, cu luarea in considerare a utilizarii actuale sau intentionate a unui activ sau a unei datorii. Prin evaluarea la valoarea justa se urmareste obiectivul de a prezenta utilizatorilor situatiilor financiare valorile efective ale anumitor active si datorii si astfel sa transmita informatii utile luarii deciziilor. Valoarea justa are o importanta semnificativ mare in raportarea ceruta de IFRS, dar  in situatiile financiare conform IFRS, valoarea justa nu este singurul criteriu valoric, mai curand conceptia de evaluare a IFRS trebuie considerata un model mixt. Aceasta se constata din faptul ca in unele standarde exista dreptul de optiune intre o evaluare la valoarea justa sau o evaluare la costurile de achizitie sau productie (IAS 16 si IAS 38), in timp ce recunoasterea la valoarea justa nu este permisa in anumite situatii.

Pe deasupra, neunitara este influenta asupra rezultatelor care apare din evaluarea ulterioara la valoarea justa. In parte, modificarile valorice se recunosc in rezultatul perioadei, in parte ele intra direct intr-un post separat de capitaluri proprii, asa-numita rezerva din reevaluare, fara a influenta contul de profit si pierdere.

Pentru calculul valorii juste a activelor exista instructiuni clare (de exemplu IAS 16 „Imobilizari corporale”). Din acele indicatii se poate deduce o ierarhie care prevede ca la determinarea valorii juste a unui activ sa se procedeze in principiu la parcurgerea urmatorilor trei pasi:

(1) Valoarea justa a unui activ se determina prin valoarea sa de piata

(2) La calculul valorii juste a unui activ se face apel la valorile de piata ale activelor similare sau

(3) Valoarea justa a unui activ se determina cu ajutorul unui model de evaluare (de exemplu cu ajutorul unui procedeu de flux de numerar actualizat.

 

Determinarea valorii juste pe baza unor date de piata (pasul intai si al doilea) este posibila numai daca exista o piata activa. Conform IAS 36 „Deprecierea activelor” si IAS 38 „Imobilizari necorporale” avem o piata activa atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele trei criterii:

 

1.  Produsele comercializate pe piata sunt omogene;

2.  Trebuie sa existe permanent un numar suficient de potentiali cumparatori si vanzatori; si

3.  Preturile sunt accesibile publicului.

 

Insa o piata activa, asa cum este ea caracterizata in IAS 36 „Deprecierea activelor” si IAS 38 „Imobilizari corporale”, exista de regula numai pentru instrumente financiare, precum hartiile de valoare sau pentru materii prime similare comercializate in numar mare, de exemplu metale sau produse agrare.

Conform IAS 36 „Deprecierea activelor” nu se calculeaza pe baza valorii juste, ci se ia in considerare un alt criteriu valoric, asa-numita valoare recuperabila.

 

Valoarea recuperabila este definita ca cea mai mare dintre cele doua valori: pretul de vanzare net (fair value less costs to sell) si valoarea sa de utilizare (value in use).

 

Pretul de vanzare net este suma care ar putea fi obtinuta la data inchiderii, prin vanzarea unui activ, intr-o tranzactie conforma conditiilor de piata, intre parti competente, interesate si independente una de alta si dupa scaderea costurilor de vanzare. Acest criteriu valoric este relevant pentru activele imobilizate nefinanciare. Spre deosebire de pretul net de vanzare, care se opreste la situatiile valorice de la data inchiderii, valoarea realizabila neta din IAS 2”Stocuri” se obtine in cadrul ciclului normal de tranzactii.

 

Pretul net de vanzare corespunde in esenta valorii juste. Dar cele doua valori se deosebesc prin faptul ca pretul de vanzare net este determinat din perspectiva vanzatorului, iar valoarea justa reprezinta, din contra, o medie intre perspectiva cumparatorului si vanzatorului. Aceasta diferentiere este relevanta de fiecare data cand cursurile de cumparare si vanzare se deosebesc.

 

Valoarea de utilizare este valoarea actualizata a viitoarelor intrari si iesiri estimate de numerar, care sunt preconizate din utilizarea continuata a unui activ si din iesirea lui la sfarsitul duratei de viata. Valoarea de utilizare este determinata prin modele de evaluare, precum metoda de tip discounted cashflow (flux de numerar actualizat).

 

Valoarea reziduala (residual value) a unui activ este diferenta estimata intre suma pe care o intreprindere ar primi-o in prezent la iesirea activului, daca activul ar fi atins deja sfarsitul duratei sale de viata, din cauza vechimii sau starii si cheltuielile care se preconizeaza a aparea la aceasta iesire. Cu toate acestea, valoarea reziduala nu serveste drept criteriu valoric originar pentru active, ci trebuie luata in considerare doar la determinarea amortizarii anuale (IAS 16”Imobilizari corporale”).

In afara categoriilor de valori prezentate mai sus IFRS-urile mai utilizeaza si altele cum sunt:

1.  Valoarea de inregistrare sau contabila este valoarea la care un activ este inclus in bilant dupa scaderea amortizarii acumulate si a pierderilor acumulate din depreciere;

2  Valoarea realizabila neta reprezinta pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii;

3  Valoarea reevaluata a unui activ reprezinta valoarea reala a unui activ la data reevaluarii mai putin amortizarea ulterioara acumulata.

4  Valoarea ajustata, este valoarea diminuata a activelor care s-au depreciat. Ea se estimeaza in functie de intentia intreprinderii de a pastra activul in scopul utilizarii sau nu in productie. Astfel, daca intreprinderea intentioneaza sa utilizeze activul in procesul de productie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este determinata prin compararea valorii de recuperare cu valoarea contabila, retinandu-se prima. Daca intreprinderea nu intentioneaza sa utilizeze activul in procesul de productie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculeaza prin compararea valorii realizabile nete cu valoarea contabila, retinandu-se prima.

 

Nici o baza de evaluare nu are o aplicabilitate generala si nu este satisfacatoare in mod absolut si, in consecinta, se ridica o problema de optiune in acest sens. Normele contabile europene si internationale s-au orientat spre costul istoric, fara a pierde din vedere combinarea sa cu alte baze de evaluare sau folosirea unor alternative. In acest scop situatiile financiare sunt intocmite conform modelului contabil bazat pe costul istoric recuperabil si pe conceptul de mentinere a nivelului capitalului financiar sau fizic.

 

De exemplu, stocurile sunt, de regula, evaluate in bilant si decontate la minimul dintre costul istoric si valoarea realizabila neta. Mai mult, unele intreprinderi utilizeaza costul curent ca raspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemele legate de efectele inflatiei asupra activelor monetare.

Evaluarea la valoarea justa

 

Asa cum am precizat, conceptul de valoare justa a suscitat vii dezbari in ceea ce insemna contabilitatea contemporana ca si teorie si practica. La inceput, s-a folosit legatura cu activele financiare. Astazi este sesizata tendinta ca acest concept sa se extinda la mult mai multe dintre sau chiar la ansamblul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii ale entitatii.

 

Prezentarea notiunii de valoare justa in IAS/IFRS

 

Activele supuse analizei sunt: imobilizarile corporale, imobilizarile necorporale, investitiile imobiliare si activele necurente detinute in vederea vanzarii. Prin urmare, vom analiza standardele IAS 16 “Imobilizari corporale”, IAS 38 ”Imobilizari necorporale”, IAS 40 “Investitii imobiliare”, IFRS 5 “Active necurente detinute in vederea vanzarii si activitati intrerupte” si IAS 36 “Deprecierea activelor”.

 

Atat in evaluarea imobilizarilor corporale, cat si a celor necorporale, evaluarea la valoarea justa este o optiune. Evaluarea la valoarea justa se face pe categorii de active si este tratata ca o reevaluare. Plusurile din reevaluare afecteaza direct capitalurile proprii, cu exceptia cazului in care anterior s-a recunoscut o pierdere din reevaluare in rezultatul exercitiului. Pierderile din reevaluare afecteaza rezultatul exercitiului, cu exceptia cazului in care exista un plus de valoare contabilizat anterior direct in capitalurile proprii. Exista insa diferente intre cele doua structuri de active in ceea ce priveste modul de determinare a valorii juste.

IAS 16 “Imobilizari corporale” arata ca: “Valoarea justa a terenurilor si cladirilor este determinata in general pe baza probelor de pe piata, printr-o evaluare efectuata in mod normal de evaluatori profesionist si calificati. Valoarea justa a elementelor de imobilizari corporale este in general valoarea lor pe piata determinata prin evaluare. Daca nu exista probe de pe piata privind valoarea justa, din cauza naturii specializate a elementului de imobilizari corporale, iar elementul se vinde rar, doar daca reprezinta o parte a unei activitati continue, o entitate poate avea nevoie sa estimeze valoarea justa prin utilizarea unei abordari bazate pe venit sau pe costul de inlocuire amortizat.”[9]

 

IAS 38 ”Imobilizari necorporale” precizeaza: “In scopul reevaluarilor efectuate in conformitate cu prezentul standard, valoarea justa trebuie determinata in raport cu o piata activa”[10]

 

Astfel, daca IAS 16“Imobilizari corporale” permite determinarea valorii juste si prin alte metode in cazul in care nu exista o piata activa, IAS 38“Imobilizari necorporale” restrange activele care pot fi reevaluate, aratand ca se reevalueaza doar cele pentru care exista o piata activa. De asemenea, IAS 16“Imobilizari corporale”  precizeaza ca se pot utiliza evaluatori profesionisti si cere ca in note sa se mentioneze daca a fost implicat un evaluator independent. IAS 38 “Imobilizari necorporale”,  nu face nicio referire la cine estimeaza valoarea justa. In ceea ce priveste frecventa, cele doua standarde arata ca reevaluarile se realizeaza cu regularitate, astfel incat la data bilantului valoarea contabila sa nu se deosebeasca de valoarea justa. In cazul in care variatiile valorii juste sunt semnificative, reevaluarile se pot efectua chiar anual. In caz contrar, IAS 16“Imobilizari corporale” arata ca reevaluarile pot fi efectuate o data la 3-5 ani.

 

O structura speciala de active necurente o reprezinta investitiile imobiliare. IAS 40 “Investitii imobiliare” ofera doua optiuni referitoare la evaluarea acestora: modelul costului sau modelul valorii juste. Spre deosebire de IAS 16“Imobilizari corporale”, unde, daca se aplica modelul costului, entitatile sunt doar incurajate sa prezinte in note valoarea justa, IAS 40“Investitii imobiliare” obliga la estimarea valorii juste, fie pentru evaluare (modelul valorii juste), fie pentru prezentarea in note (modelul costului). In ceea ce priveste modul in care se determina valoarea justa, IAS 40 “Investitii imobiliare” arata ca aceasta trebuie sa reflecte conditiile de piata la data bilantului si prezinta diferite situatii:

 

1.  “Cea mai buna dovada a valorii juste este data de preturile curente existente pe o piata activa pentru proprietati imobiliare similare, aflate in aceeasi locatie si stare, care fac obiectul unor contracte similare de leasing sau de alta natura”.

 

2.  “In lipsa unor preturi curente pe o piata activa de tipul celei descrise la punctul de mai sus, o entitate ia in considerare informatii provenite din diverse surse, inclusiv:

a. preturile curente pe o piata activa pentru proprietati imobiliare diferite ca natura, stare sau locatie, ajustate astfel incat sa reflecte diferentele in cauza;

b. preturile recente ale proprietatilor similare de pe piete mai putin active, cu ajustari care sa reflecte orice modificari ale conditiilor economice survenite de la data tranzactiilor care au fost efectuate la acele preturi;

c. previziunile actualizate ale fluxurilor de trezorerie, bazate pe estimari credibile ale fluxurilor de trezorerie viitoare, sustinute de termenii oricaror contracte existente de leasing sau de alta natura si dupa caz, de dovezi externe, cum ar fi chiriile curente de pe piata pentru proprietati imobiliare similare, aflate in aceeasi locatie si stare, utilizand rate de actualizare care reflecta ipotezele curente de pe piata privind incertitudinile referitoare la valoarea si durata fluxurilor de trezorerie.”[11]

 

Valoarea justa trebuie estimata la fiecare data a bilantului, iar variatiile valorii juste afecteaza rezultatul perioadei. IAS 40 „Investitii imobiliare” arata ca entitate este incurajata, dar nu obligata sa determine valoarea justa a unei investitii imobiliare pe baza unei evaluari realizate de un evaluator independent care detine o calificare profesionala relevanta si recunoscuta si care are o experienta recenta in ceea ce priveste localizarea si categoria investitiei imobiliare in curs de evaluare”, iar in notele la situatiile financiare trebuie mentionat daca evaluarea a fost sau nu efectuata de un evaluator independent.

In cazul activelor necurente detinute in vederea vanzarii, IFRS 5“Active necurente detinute in vederea vanzarii si activitati intrerupte” solicita ca la data clasificarii in aceasta structura de active si la data bilantului acestea sa fie evaluate la valoarea cea mai mica dintre valoarea contabila si valoarea justa minus costurile generate de vanzare. Diferentele se contabilizeaza in rezultatul perioadei. Standardul nu ofera alte detalii asupra modului de determinare a valorii juste, insa optica este aceeasi ca in IAS 36“Deprecierea activelor”.

 

IAS 36“Deprecierea activelor” trateaza problema deprecierii activelor. Pentru a vedea daca un activ este depreciat, se compara valoarea contabila cu valoarea recuperabila. Valoarea recuperabila este maximul dintre valoarea justa minus costurile de vanzare (ipoteza vanzarii activului) si valoarea de utilizare (ipoteza utilizarii activului). Referitor la valoarea justa, IAS 36 “Deprecierea activelor” face urmatoarele precizari:

 

“Cel mai bun indiciu pentru valoarea justa a unui activ minus costurile de vanzare este pretul dintr-un contract de vanzare irevocabil din cadrul unei tranzactii desfasurate in conditii obiective, ajustat in functie de costurile marginale care se pot atribui direct cedarii activului respectiv.

 

Daca nu exista niciun contract de vanzare irevocabil, dar activul este comercializat pe o piata activa, valoarea justa minus costurile de vanzare este reprezentata de pretul activului pe piata minus costurile asociate cedarii activului. Pretul de piata corespunzator este, de obicei, pretul actual de licitatie. Atunci cand preturile de licitatie nu sunt disponibile, pretul celei mai recente tranzactii poate oferi o baza de plecare pentru estimarea valorii juste minus costurile de vanzare.

 

Daca nu exista niciun contract de vanzare irevocabil sau activul nu este comercializat pe o piata activa, valoarea justa minus costurile de vanzare este calculata pe baza celor mai bune informatii disponibile cu privire la suma pe care entitatea o poate obtine la data bilantului din cedarea unui activ in cadrul unei tranzactii desfasurate in conditii obiective intre parti interesate si aflate in cunostinta de cauza, dupa deducerea costurilor asociate cedarii. Pentru a calcula aceasta suma, se vor lua in considerare rezultatele tranzactiilor recente cu active similare din acelasi sector de activitate.”[12]

 

Pentru activele utilizate, poate fi dificil uneori sa se estimeze valoarea justa minus costurile asociate cedarii. In absenta unei baze pentru estimarea credibila a sumei care s-ar putea obtine din vanzarea activului in cadrul unei tranzactii desfasurate in conditii obiective intre parti interesate si aflate in cunostinta de cauza, IAS 36“Deprecierea activelor”. arata ca entitatea poate considera valoarea de utilizare a activului ca fiind valoarea sa recuperabila (valoarea justa este egala cu valoarea de utilizare).

Avantajele valorii juste

 

Largimea ariei de cuprindere  a valorii juste a fost favorizata de dezvoltarea pietelor de capital si de imbunatatirea modalitatilor de prelucrare a informatiilor. Astfel, valoarea justa ca si baza de evaluare are cei mai multi sustinatori indeosebi in tarile cu economia axata pe piata de capital.

 

a. Permite obtinerea unor situatii financiare mai fiabile

In contextul celor mai importante caracteristici calitative ale informatiei contabile, si anume pertinenta si fiabilitatea, valoarea justa este instrumentul de masura cel mai pertinent, mai ales pentru instrumentele financiare, pentru care in general se pot obtine informatii suficient de fiabile. Spre exemplu, „valoarea justa permite un tratament contabil fiabil pentru operatiile de acoperire a riscului valutar”[13].

 

b. Ofera o mai mare obiectivitate si neutralitate contabila

Corectiile care se aduc costului istoric, in special inregistrarea ajustarilor privind deprecierea aferente activelor, se bazeaza pe estimari foarte aproximative, subiective, supuse managerului entitatii. Se afirma ca valoarea justa nu permite excesul de contabilitate creativa din partea managementului.

Nu putem spune ca aceasta apreciere este adevarata, cu atat mai mult, cu cat estimarea valorii juste se face, in multe cazuri, tot de catre profesionistul contabil, salariat al entitatii. Chiar si in cazul in care se apeleaza la un expert in evaluare independent, valoarea justa nu este ocolita de subiectivism.

Normalizatorii americani, la randul lor subliniaza neutralitatea valorii juste in ceea ce priveste instrumentele financiare. Pentru un instrument este determinat facand apel la informatii de piata, externe entitatii, asadar neutre. Afirmatia este valabila mai ales atunci cand exista o piata activa pentru acel instrument, dar si in caz contrar, modelele de evaluare se bazeaza in mare masura pe informatii de piata.

 

c. Permite o mai buna comparabilitate a activelor fungibile, indeosebi a instrumentelor financiare

Acestea sunt transformate in valori actuale, indiferent de data initiala a inregistrarii lor in conturi.

 

d. Permite o viziune „mai economica” asupra activelor si capitalurilor atrase de entitate

Astfel , investitorii apreciaza in mod deosebit conceptul in luarea deciziilor, pentru ca el „reflecta opinia pietelor si traduce mai bine valoarea actualizata a fluxurilor monetare viitoare”[14]. Este deci orientata spre previziune. De asemenea, valoarea justa faciliteaza o evaluare de entitate(afacere).

 

e. Ofera o mai buna informare si compare privind performantele prezente si viitoare ale entitatii

In acest context, valorile contabile nu permit intotdeauna compararea performantelor, in timp ce o valoare a zilei, oferita de piata faciliteaza comparabilitatea informatiilor. De asemenea, prin intermediul valorii juste, rezultatul ar fi masurat prin variatia valorii activelor, capitalurilor proprii si datoriilor, facandu-se distinctie intre rezultatul din exploatare si rezultatul financiar,economic.

Afirmatia se bazeaza pe generalizarea sistemului de evaluare in valori juste. Noua modalitate de cuantificare a rezultatului ar ameliora exprimarea valorii economice de catre contabilitate. Masura performantei ar fi mai globala, avand in vedere ca sunt reflectate la rezultatul exercitiului plusurile sau minusurile latente generate de exemplu de instrumentele financiare.

 

f. Reduce diferenta dintre valoarea contabila si valoarea bursiera, pentru entitatile cotate

Acest argument in favoarea valorii juste presupune evaluarea tuturor sau majoritatii elementelor situatiilor financiare la valoare justa. In acest mod, se poate determina cu usurinta valoarea entitatii prin metoda patrimoniala. Aceasta face parte din metodologia consacrata de evaluare a afacerii, in care este inclusa si evaluarea bazata esentialmente pe informatiile pietei de capital. Avantajul oferit de valoarea justa, discutat aici, vizeaza si instrumentele financiare. In cazul acestora, oferirea lor pe piata, din ce in ce mai des, inainte de scadenta contractuala, justifica un mod de evaluare care permite reflectarea mai buna a realitatii economice.

 

g. Imbunatateste controlul managerilor asupra patrimoniului entitatii

Aceasta s-ar putea realiza in conditiile in care situatiile financiare, in integralitatea lor, ar fi evaluate la valori juste. Astfel, managerii ar avea la dispozitie o baza de date pretioasa pentru calculul si controlul unor indicatori prin care se poate spori valoarea pentru actionari.

Mai mult, astfel de situatii financiare ar permite sa se observe cat din valoarea actionariala globala provine din capacitatea entitatii de a obtine un randament al activelor superior celui de pe piata, iar pe alta parte, cat se datoreaza simplei detineri a activelor.

 

h. Ofera o coerenta a gestiunii active a riscurilor financiare

Astfel, bancile mai ales pot sa-si gestioneze cotidian riscul ratei de dobanzii si riscului de schimb valutar.

 

i. Are un caracter mult mai universal decat costul istoric

        Acesta din urma este influentat de particularitatile datorate dreptului contabil si fiscal local.

Dezavantajele valorii juste

 

Criticii valorii juste arata despre conceptul de valoare justa ca a fost introdus in practica contabila fara o reflexie teoretica aprofundata si fara sa fie analizate consecintele unei evaluari generale a activelor, capitalurilor proprii si datoriilor dupa acest principiu.

Intr-adevar, se constata retineri din partea multor specialisti din domeniul contabil fata de valoarea justa, retineri care sunt din cauza sau poate efectul multiplelor fatete atasate acestui concept.

Dupa alta opinie, utilizarea valorii juste nu conduce neaparat la o noua contabilitate, altfel spus la o revolutie contabila, ci este vorba de o revolutie a modelului contabil. In sprijinul acestei retineri fata de importanta valorii juste, se arata ca acesta coexista de catva timp alaturi de costul istoric, in cadrul unui sistem contabil mixt. Diferenta este doar in denumire, avand in vedere ca mai inainte se vehicula termenul de valoare actuala.

Neajunsurile prezentate de valoarea justa, regasite in literatura de specialitate, sunt redate punctual mai jos:

a.    Nu ofera intotdeauna o informatie fiabila

Astfel spus, este dificil sa se calculeze de catre personalul entitatii fara aportul unui expert in evaluare, mai ales in cazul entitatilor necotate, pentru care piata de capital nu da niciun indiciu.

Alti autori numesc acest inconvenient aferent valorii juste riscul modelului. Daca piata specifica unui activ nu exista sau nu este activa, eficienta, valoarea justa nu se va obtine direct, pe baza unor informatii catalogate in general drept obiective, ci pe modele de evaluare, fundamentate de o suita de estimari subiective si mai greu verificabile. Daca se ia exemplul valorii actualizate, este necesar sa se estimeze durata de viata a activului, valoarea sa reziduala, fluxurile de numerar pe care le va genera in timp, respectiv rata de actualizare. Estimarile sunt, prin antura lor, subiective. La aceasta se poate adauga deformarea intentionata a unor parametri. Astfel, modelul de evaluare induce un risc inerent, iar altul, legat de manipularea voita a informatiilor. Desigur, pentru a atenua aceasta critica la adresa modelelor de determinare a valorii juste, se pot aminti caile de diminuare a riscului modelului, care ar fi un control intern eficient, respectiv constituirea unor provizioane pentru acest tip de risc.

b.    Determinarea sa concreta pune numeroase probleme tehnice si financiare

Astfel, in cazul in care valoarea de piata nu este la indemana si se apeleaza la metode specifice de evaluare, este necesar sa se cunoasca metodologia evaluarii activelor si sa se determine anticiparile pietei care nu sunt direct observabile. Pe de alta parte, si legat de cele spuse, costul de obtinere al aplicatiei valorii juste poate fi ridicat.

c.    Creeaza dificultati in determinarea rezultatului distribuibil

Noile valori ale activelor, capitalurilor proprii si datoriilor sunt valori potentiale, latente. In plus, valorile de piata (materializarea valorii juste) sunt volatile. Totusi, am comenta noi, volatilitatea mai mare a rezultatelor nu este neaparat un aspect negativ, pentru ca, in fond, este reflectata realitatea. Nu poate fi urmarita in acelasi timp transparenta si refuzarea unor valori determinate de piata.

d.    Nu permite reflectarea valorii activelor intangibile

Astfel, unele active de acest fel n-au facut obiectul inregistrarilor contabile, dar au un aport semnificativ la valoarea globala a afacerii. Exemple in acest sens sunt: calificarea si motivarea personalului, competenta managerilor, calitatea de bun platnic a entitatii.

e.    Ofera o viziune pe termen scurt asupra situatiei financiare a entitatii

Obtinerea valorii juste se poate realiza printr-o estimare a performantelor viitoare ale activelor entitatii, urmata de o actualizare a fluxurilor de numerar care vor fi generate de aceste elemente. Desi anticipativa, metoda nu reflecta situatia financiara pe termen lung, pe termen scurt si mediu. Aceasta pentru ca valorile curente obtinute prin previziune tin seama de informatiile existente la data estimarii, dar circumstantele avute in vedere se pot modifica, iar odata cu ele si valorile previzionate. Asadar, valorile determinate au o valabilitate pe termen scurt.

f.     Influenteaza modul de raportare si de analiza a unor elemente sau operatii supuse evaluarilor bazate pe valoare justa

In cazul institutiilor de credit, se pune problema influentei evaluarii juste asupra rezultatelor si capitalurilor proprii ale acestor entitati. Astfel, poate fi pusa in discutie utilitatea contului de profit si pierdere, respectiv a rezultatelor sale specifice, bazat pe evaluarea instrumentelor la valoare justa si pe influenta mai mult sau mai putin evidenta a pietei.

g.    Avantajeaza una dintre categoriile de utilizatori ai informatiei contabile, si anume investitorii

Aceasta pentru ca ofera, in primul rand, informatii privind performantele bursiere ale entitatii, or acestea nu-I privesc direct pe ceilalti utilizatori de informatii, care ar avea dreptul sa primeasca informatii implicite sau explicite specifice lor. Oricum, este dificil ca normele contabile si normalizatorii sa reuseasca sa satisfaca interesele tuturor utilizatorilor. Cu toate ca isi declara deschiderea spre toate grupurile de utilizatori, chiar si IASB privilegiaza investitorii, in raport cu cerintele carora si-a gandit normele. La fel este cazul pentru FASB, or cele doua organisme de normalizare sunt, in fapt, promotorii valorii juste, sustinatorii valorii pentru actionar si ai importantei pietelor de capital care se formeaza si se comunica valoarea. Europenii sunt mult mai sceptici in privinta utilitatii valorii juste pentru alte categorii de utilizatori ai informatiei contabile.

Ca urmare a argumentelor in defavoarea sa, este putin probabil ca valoarea justa sa se aplice in cadrul unui sistem contabil de sine statator, cu atat mai mult in conditiile pierderii increderii in pietele de capital constatate in ultimii ani, amplificata de criza economica globala. Aceasta pentru ca valoarea justa este o emanatie a pietei de capital. Chiar daca se iau in discutie avantajele oferite de sistemul valorii juste, care se pun in balanta cu dezavantajele, nu se poate afirma cu certitudine ca aceasta este superior sistemului costului istoric. Cel din urma are un avantaj incontestabil – acela de a fi cunoscut si deci stapanit.

Continutul normelor contabile actuale confirma acest lucru prin prevederea unei combinatii intre valoarea justa si costul istoric ca modalitati de evaluare: costul istoric si pridenta pentru a calcula rezultatul distribuibil, iar valoarea justa pentru a calcula rezultatul global care reflecta crearea de bogatiei pentru actionari.

 

Cititori :625

• Daca doriti ca un profesionist sa se ocupe de firma dumneavoastra, intrati aici
• Puteti primi newsleterul nostru cu cele mai noi articole daca va abonati gratuit prin email
• Ne puteti scrie la adresa de email office[at]faracontabilitate.ro