Utile

Indicele preturilor de consum

Indicele preturilor de consum
Costin Pietraru

contabilitateIn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135/25.02.2014, a fost publicat Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice nr. 256/2014 privind indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual. Astfel, pentru anul fiscal 2014, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual este 102,4%.

Reamintim că, începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, alţii decât societăţile comerciale bancare, organizaţiile non-profit, contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură, asocierile cu sau fără personalitate juridică, pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial.

Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, respectiv 25 martie inclusiv a anului următor.


Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata.

Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.

Sursa: Finante Valcea

Cititori :3877
Costin Pietraru Costin Pietraru (1387 Posts)

Specialist Online - cinesunt


Pentru comentarii Click aici

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Utile
Costin Pietraru
@pcostin

Specialist Online - cinesunt

More in Utile

  • Case de marcat cu dureri de cap

    Ultimele noutati despre case de marcat Dintr-un articol aparut cu doar cateva zile in urma pe www.wall-street.ro,...

  • Cum isi pierde o firma reputatia in 5 minute

    O firma, indiferent ca este mica sau mare, munceste mult pentru a-si crea o reputatie solida. De multe ori se intampla ca, pe piata, partenerii sa nu cunoasca absolut nimic unii despre ceilalti. Nu este in regula. Pentru ca, in orice domeniu iti desfasori activitatea, trebuie sa fii cunoscut. Sa existi pe...

  • Dividende in avans

      S-a dat drumul la dividende Statul roman a dat drumul la dividende. Dar nu oricum, ci...

  • Amintire cu Parintele Teofil Brasoveanul

    Parintele Teofil era un om minunat Parintele Teofil Brasoveanul te facea sa crezi cu adevarat ca undeva...

Vrei sa fii primul care citeste articolele noastre? Simplu, aboneaza-te la newsletter-ul nostru! Adauga adresa ta de email aici:

Nota: Continutul site-ului faracontabilitate.ro poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului www.faracontabilitate.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al faracontabilitate.ro. Echipa redactionala a site-ului incearca sa furnizeze VIZITATORILOR informatii cat mai corecte, din surse autorizate. Cu toate acestea, site-ul faracontabilitate.ro nu poate garanta corectitudinea tuturor informatiilor publicate. In cazul informatiei cu caracter juridic, VIZITATORILOR le este recomandat sa verifice corectitudinea informatiei si din alte surse. Informatia este prezentata gratuit si fara garantii, de aceea site-ul faracontabilitate.ro nu este raspunzator de eventualele daune survenite in urma utilizarii informatiilor si serviciilor furnizate de acest site. Siteul www.faracontabilitate.ro nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un VIZITATOR al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site. |   © 2011-2015 Fara Contabilitate
  Termeni si conditii    |    Protectia datelor cu caracter personal    |    Contact