Declaratii

Propunere de modificare a formularelor 200 si 260

Propunere de modificare a formularelor 200 si 260
Costin Pietraru

A fost publicat pe siteul ANAF proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările ulterioare.

De la 1 iulie 2012, contribuabilii persoane fizice care datorează contribuţii sociale obligatorii, conform capitolelor II şi III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au fost preluaţi în administrare de către ANAF, prin unităţile sale subordonate.

Stabilirea obligaţiilor de plată reprezentând contribuţii sociale se face pe baza veniturilor declarate de contribuabili, prin „Decizie de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”, formular 610, şi „Decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate”, formular 620.

Având în vedere modificările legislative sus menţionate, precum şi în vederea simplificării procesului de administrare a contribuţiilor sociale, prin prezentul proiect de ordin se propune modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

  • modificarea modelului şi conţinutului formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, prin introducerea unor informaţii care să permită stabilirea bazei de impunere pentru contribuţiile sociale, în funcţie de categoria de venit realizată;
  • unificarea titlurilor de creanţă privind stabilirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice, prin includerea informaţiilor referitoare la plăţile anticipate privind impozitul pe venit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi cele referitoare la obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale în formularul „Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”. Astfel, printr-un singur titlu sunt stabilite şi individualizate obligaţiile fiscale datorate de o persoană fizică, pe categorii şi surse de venit.

Sursa: Finante Valcea

Costin Pietraru Costin Pietraru (1388 Posts)

Specialist Online - cinesunt


Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Pentru comentarii Click aici

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Declaratii
Costin Pietraru
@pcostin

Specialist Online - cinesunt

More in Declaratii

Vrei sa fii primul care citeste articolele noastre? Simplu, aboneaza-te la newsletter-ul nostru! Adauga adresa ta de email aici:

Nota: Continutul site-ului faracontabilitate.ro poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului www.faracontabilitate.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al faracontabilitate.ro. Echipa redactionala a site-ului incearca sa furnizeze VIZITATORILOR informatii cat mai corecte, din surse autorizate. Cu toate acestea, site-ul faracontabilitate.ro nu poate garanta corectitudinea tuturor informatiilor publicate. In cazul informatiei cu caracter juridic, VIZITATORILOR le este recomandat sa verifice corectitudinea informatiei si din alte surse. Informatia este prezentata gratuit si fara garantii, de aceea site-ul faracontabilitate.ro nu este raspunzator de eventualele daune survenite in urma utilizarii informatiilor si serviciilor furnizate de acest site. Siteul www.faracontabilitate.ro nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un VIZITATOR al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site. |   © 2011-2015 Fara Contabilitate
  Termeni si conditii    |    Protectia datelor cu caracter personal    |    Contact