
In cazul facturilor pentru contravaloarea totala a livrarii/prestarii emise inainte de data iesirii din sistem, indiferent daca acestea sunt sau nu incasate, pentru care faptul generator de taxa intervine dupa iesirea din sistem, se continua aplicarea sistemului TVA la incasare.
Exemplu
Compania A aplica de la 1 februarie 2014 sistemul de TVA la incasare si are perioada fiscala luna.
La data de 10 mai 2014 depaseste plafonul de 2.250.000 RON. La data de 15 iunie 2014 emite o factura inainte de livrarea bunurilor, in valoare de 6000 lei + 1440 lei TVA.
Livrarea se efectueaza in data de 12 august 2014. Societatea A va depune notificare pentru iesirea din sistem pana pe data de 25 iunie 2014.
Pentru factura emisa in data de 15 iunie 2014 (6000 lei + 1440 lei TVA) se aplica in continuare sistemul de TVA la incasare.
Factura se incaseaza in data de 26 august 2014, data la care TVA devine exigibila atat la furnizor cat si la beneficiar.
In cazul facturilor pentru contravaloarea partiala a livrarii/prestarii emise inainte de data iesirii din sistem, pentru care faptul generator de taxa intervine dupa data iesirii persoanei impozabile din sistem – se continua aplicarea sistemului numai pentru contravaloarea partiala facturata inainte de iesirea din sistem
Exemplu
Compania A aplica de la 1 februarie 2014 sistemul de TVA la incasare, avand perioada fiscala luna.
Incepand cu data de 1 august 2014, compania iese din sistem ca urmare a depasirii plafonului de 2.250.000 lei in cursul lunii iunie 2014.
La data de 1 iulie 2014 emite o factura partiala inainte de livrarea bunurilor, in valoare de 1000 lei +240 TVA (20% din valoarea totala a livrarii).
Livrarea se efectueaza in data de 12 august 2014, si se emite factura de regularizare. Pe factura de regularizare se va mentiona in dreptul sumei de 1000 + 240 “TVA la incasare”, iar in dreptul diferentei de 80% , respectiv 4000 lei +960 lei TVA nu se face aceasta mentiune, aplicand regimul normal de exigibilitate.
Articol realizat cu sprijinul Media Makers: office@mediamakers.ro
Facebook
Google+
LinkedIn
RSS