Diverse

Veriga slaba si perla performantei

Veriga slaba si perla performantei

BUSINESSCand vrei sa devii priceput intr-un anumit domeniu, in ce loc actionezi?

Iti pui in valoare talentele sau te straduiesti sa iti imbunatatesti abilitati la care nu esti bun, dar care sunt necesare in domeniul respectiv?

Daca intrebi un „specialist”, probabil iti va spune ca este absolut esential sa te duci pe zona ta de talent (punctele tale tari) si sa ignori zonele de mediocritate (punctele tale slabe).
Totusi, viata spune altceva:

In lumea reala, cand iesi cu nasul din cartile de self-help, sunt destul de multe situatii in care e necesar sa performezi chiar daca nu esti in zona ta de talent:

  Poate fi vorba de o slujba mai mult sau mai putin temporara pe care ti-ai luat-o sa platesti un credit…

  Poate fi vorba de un proiect antreprenorial in care te-ai bagat fara sa anticipezi ca vei avea de facut si o multime de lucruri care nu-ti plac…

  Si mai interesant, poate fi vorba de un sport de care te-ai apucat si constati ca ai investit multe resurse dar performanta intarzie sa apara…

Vreau sa ma fac bine inteles:

Nu incurajez pe nimeni sa faca ceea ce nu-i place. Spun doar ca sunt momente in viata cand facem alegeri pe termen scurt sau mediu, care presupun doua lucruri:

1. In acele situatii nu suntem 100% in zona noastra de talent (acolo unde ne punem in valoare doar punctele tari)

2. In acele cazuri e necesar sa terminam ce am inceput chiar daca nu suntem potriviti cu ce avem de facut.

Ce facem atunci?

Iti sugerez sa iti stabilesti doua prioritati:

A. Intareste „veriga slaba”

B. Lustruieste perla

Imagineaza-ti talentele si abilitatile tale ca pe un giuvaier care are o veriga slaba dar are si o frumoasa perla pe post de pandantiv.

Ca sa pui in valoare acel giuvaier nu este suficient sa lustruiesti perla. Mai e nevoie si sa intaresti veriga slaba.

De fapt, de cele mai multe ori e necesar sa intaresti veriga slaba INAINTE sa lustruiesti perla.

Mai pragmatic, observa ce abilitati insuficient dezvoltate ai si care te pot impiedica sa iti indeplinesti visurile.

Dezvolta-le pana cand ele nu mai reprezinta o piedica.

Apoi, pune-ti in valoare perla, adica acel talent care te va face sa stralucesti pe drumul tau catre indeplinirea visului tau.

In acest fel, perla din giuvaierul performantei tale va straluci, iar giuvaierul nu se va pierde pentru ca veriga slaba rezista.


Uite un exemplu din activitatea mea zilnica:

Eu mi-am propus sa ajut oamenii valorosi ai Romaniei sa devina prezentatori excelenti ai ideilor si idealurilor lor.

Adica, sa tina discursuri cu priza la public.

De ce?

Pentru ca sunt convins ca la noi in tara sunt foarte multi oameni cu realizari extraordinare dar care nu se pun in valoare din cauze culturale.

„Cine sunt eu ca sa ma dau mare”… isi spun ei…

Sau

„Eu am demonstrat pe domeniul meu ce pot,… dar sa ma ridic in picioare sa vorbesc despre asta e cu totul altceva”…

Cand acesti adevarati performeri ai Romaniei gandesc asa, mie mi se strange stomacul mai tare decat inintea unei sarituri cu parasuta. Imi dau seama ca o astfel de atitudine ii poate mentine in starea de confort pe cei in cauza, dar ii vitregeste de inspiratie pe cei care au nevoie de mesajul acestor mentori.

Pentru ei, veriga slaba este vorbitul in public. Perla este intreaga lor viata… povestea lor de succes care indata ce straluceste are darul sa inspire zeci, sute sau mii de oameni.

Si este absolut firesc si chiar necesar sa se intample acest lucru.

Eu sunt absolut convins ca si tu ai o poveste de spus, iar aceasta lustruire a perlei tale personale s-ar putea sa necesite mai intai o munca de consolidare a unei verigi slabe.

Nu stiu care este acea veriga in cazul tau, dar ea nu e greu de descoperit. Pursi simplu, intreaba-te ce iti doresti sa faci cu pasiune pe termen lung (minim 5 ani).

Ce iti doresti sa faci extraordinar de bine,… la nivel de excelenta?

Apoi, intreaba-te care dintre abilitatile tale este insuficient dezvoltata? Care dintre competentele tale trebuie dezvoltata ca sa iti poti exercita apoi, la capacitate maxima, talentele!

Atentie!

E posibil sa nu ai o astfel de veriga slaba de intarit, si atunci te poti apuca imediat sa iti pui in valoare talentele…

Daca veriga slaba nu te impiedica sa obtii ce ti-ai propus, atunci ar fi bine sa treci direct la punerea in valoare a perlei.

Si nu uita… perla se afla in giuvaierul tau si pentru ceilalti oameni care o admira, nu doar pentru tine, cand te uiti in oglinda!

 

Articol postat de Andy Szekely si preluat cu acordul www.andyszekely.ro.

 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Pentru comentarii Click aici

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Diverse

Proprietarul site-ului http://www.andyszekely.ro

More in Diverse

Vrei sa fii primul care citeste articolele noastre? Simplu, aboneaza-te la newsletter-ul nostru! Adauga adresa ta de email aici:

Nota: Continutul site-ului faracontabilitate.ro poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului www.faracontabilitate.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al faracontabilitate.ro. Echipa redactionala a site-ului incearca sa furnizeze VIZITATORILOR informatii cat mai corecte, din surse autorizate. Cu toate acestea, site-ul faracontabilitate.ro nu poate garanta corectitudinea tuturor informatiilor publicate. In cazul informatiei cu caracter juridic, VIZITATORILOR le este recomandat sa verifice corectitudinea informatiei si din alte surse. Informatia este prezentata gratuit si fara garantii, de aceea site-ul faracontabilitate.ro nu este raspunzator de eventualele daune survenite in urma utilizarii informatiilor si serviciilor furnizate de acest site. Siteul www.faracontabilitate.ro nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un VIZITATOR al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site. |   © 2011-2015 Fara Contabilitate
  Termeni si conditii    |    Protectia datelor cu caracter personal    |    Contact