Utile

Ce firme trebuie sa inlocuiasca sintagma – societate comerciala

Ce firme trebuie sa inlocuiasca sintagma – societate comerciala
Costin Pietraru

papersONRC a publicat pe siteul proriu lista celor 215 de societăți (97 din Bucuresti) care au în denumire sintagma ”societate comercială” si care sunt obligate să efectueze, în termen de doi ani, demersurile necesare înlocuirii acestei sintagme cu termenul „societate”.

Aceasta obligatie  isi face efectul incepand cu data de 1 februarie 2013, în conformitate cu dispozițiile art. 79 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Se recomandă înlocuirea sintagmei ”societate comercială” cu termenul ”societate” în actele constitutive ale celorlalte societăți care au prevăzută această sintagmă numai în conținutul actului constitutiv, nu și în denumire, raportat la dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condițiile legii, prin actul de constituire sau prin statut.

În ceea ce privește sucursalele societăților, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (3) din Normele Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C./2008, modificările privind denumirea sucursalei se înregistrează la oficiul registrului comerțului de la sediul persoanei juridice care a înființat sucursala, din oficiu, pe baza notificării și a înscrisurilor doveditoare, transmise pe cale electronică de către ORCT la care s-a înmatriculat sucursala.

BUCURESTI CONSTANTA MURES
ALBA COVASNA NEAMT
ARAD DAMBOVITA OLT
ARGES DOLJ PRAHOVA
BACAU GALATI SALAJ
BIHOR GIURGIU SATU-MARE
BISTRITA-NASAUD GORJ SIBIU
BOTOSANI HARGHITA SUCEAVA
BRASOV HUNEDOARA TIMIS
BRAILA IALOMITA TULCEA
BUZAU IASI VASLUI
CARAS-SEVERIN ILFOV VALCEA
CALARASI MARAMURES VRANCEA
CLUJ MEHEDINTI

Sursa: ONRC

Costin Pietraru Costin Pietraru (1388 Posts)

Specialist Online - cinesunt


Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0
Pentru comentarii Click aici

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Utile
Costin Pietraru
@pcostin

Specialist Online - cinesunt

More in Utile

  • Case de marcat cu dureri de cap

    Ultimele noutati despre case de marcat Dintr-un articol aparut cu doar cateva zile in urma pe www.wall-street.ro,...

  • Cum isi pierde o firma reputatia in 5 minute

    O firma, indiferent ca este mica sau mare, munceste mult pentru a-si crea o reputatie solida. De multe ori se intampla ca, pe piata, partenerii sa nu cunoasca absolut nimic unii despre ceilalti. Nu este in regula. Pentru ca, in orice domeniu iti desfasori activitatea, trebuie sa fii cunoscut. Sa existi pe...

  • Dividende in avans

      S-a dat drumul la dividende Statul roman a dat drumul la dividende. Dar nu oricum, ci...

  • Amintire cu Parintele Teofil Brasoveanul

    Parintele Teofil era un om minunat Parintele Teofil Brasoveanul te facea sa crezi cu adevarat ca undeva...

Vrei sa fii primul care citeste articolele noastre? Simplu, aboneaza-te la newsletter-ul nostru! Adauga adresa ta de email aici:

Nota: Continutul site-ului faracontabilitate.ro poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului www.faracontabilitate.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al faracontabilitate.ro. Echipa redactionala a site-ului incearca sa furnizeze VIZITATORILOR informatii cat mai corecte, din surse autorizate. Cu toate acestea, site-ul faracontabilitate.ro nu poate garanta corectitudinea tuturor informatiilor publicate. In cazul informatiei cu caracter juridic, VIZITATORILOR le este recomandat sa verifice corectitudinea informatiei si din alte surse. Informatia este prezentata gratuit si fara garantii, de aceea site-ul faracontabilitate.ro nu este raspunzator de eventualele daune survenite in urma utilizarii informatiilor si serviciilor furnizate de acest site. Siteul www.faracontabilitate.ro nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un VIZITATOR al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site. |   © 2011-2015 Fara Contabilitate
  Termeni si conditii    |    Protectia datelor cu caracter personal    |    Contact