Utile

Documentele necesare pentru calculul timbrului de mediu

Documentele necesare pentru calculul timbrului de mediu
Costin Pietraru

baniTimbrul se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care reprezintă:

  • în cazul persoanelor juridice şi al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere – organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe;
  • în cazul persoanelor fizice – organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică îşi are domiciliul fiscal.
  • Persoana fizică sau juridică trebuie să prezinte:
  • cererea privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, model prevăzut în Anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui ANAF nr. 296/2013;
  • cerere privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehiculele care fac obiectul contractelor de leasing, model prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui ANAF nr. 296/2013, formular care se depune în format electronic, însoţit de formularul editat;
  • cartea de identitate a vehiculului, în copie şi în original;
  • documente care atestă dobândirea dreptului de proprietate asupra autovehiculului pentru care se solicită plata timbrului de către contribuabil, în copie şi în original;
  • în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere, precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ ori rezultatul evaluării individuale efectuate, în copie şi în original.

Atenţie!

În cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, în locul cărţii de identitate a vehiculului, va fi prezentat un document care să conţină elementele necesare calculului timbrului de către organul fiscal, al cărui model a fost stabilit în Ordinul preşedintelui ANAF nr. 296/2013.


În urma depunerii documentaţiei, se va emite Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, în termen de cel mult două zile lucrătoare, sau Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehiculele care fac obiectul contractelor de leasing, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei.

Timbrul se achită în lei, prin virament sau în numerar, la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe sau îşi au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 „Disponibil din timbrul de mediu pentru autovehicule“, codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.

Programul de asistenţă pentru calculul timbrului de mediu poate fi accesat pe siteul ANAF, la adresa www.anaf.ro, categoria Asistenţă contribuabili/Despre impozite şi taxe/Despre taxa de poluare/Timbrul de mediu.

Sursa: Finante Valcea

Costin Pietraru Costin Pietraru (1388 Posts)

Specialist Online - cinesunt


Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Pentru comentarii Click aici

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Utile
Costin Pietraru
@pcostin

Specialist Online - cinesunt

More in Utile

  • Case de marcat cu dureri de cap

    Ultimele noutati despre case de marcat Dintr-un articol aparut cu doar cateva zile in urma pe www.wall-street.ro,...

  • Cum isi pierde o firma reputatia in 5 minute

    O firma, indiferent ca este mica sau mare, munceste mult pentru a-si crea o reputatie solida. De multe ori se intampla ca, pe piata, partenerii sa nu cunoasca absolut nimic unii despre ceilalti. Nu este in regula. Pentru ca, in orice domeniu iti desfasori activitatea, trebuie sa fii cunoscut. Sa existi pe...

  • Dividende in avans

      S-a dat drumul la dividende Statul roman a dat drumul la dividende. Dar nu oricum, ci...

  • Amintire cu Parintele Teofil Brasoveanul

    Parintele Teofil era un om minunat Parintele Teofil Brasoveanul te facea sa crezi cu adevarat ca undeva...

Vrei sa fii primul care citeste articolele noastre? Simplu, aboneaza-te la newsletter-ul nostru! Adauga adresa ta de email aici:

Nota: Continutul site-ului faracontabilitate.ro poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului www.faracontabilitate.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al faracontabilitate.ro. Echipa redactionala a site-ului incearca sa furnizeze VIZITATORILOR informatii cat mai corecte, din surse autorizate. Cu toate acestea, site-ul faracontabilitate.ro nu poate garanta corectitudinea tuturor informatiilor publicate. In cazul informatiei cu caracter juridic, VIZITATORILOR le este recomandat sa verifice corectitudinea informatiei si din alte surse. Informatia este prezentata gratuit si fara garantii, de aceea site-ul faracontabilitate.ro nu este raspunzator de eventualele daune survenite in urma utilizarii informatiilor si serviciilor furnizate de acest site. Siteul www.faracontabilitate.ro nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un VIZITATOR al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site. |   © 2011-2015 Fara Contabilitate
  Termeni si conditii    |    Protectia datelor cu caracter personal    |    Contact